Inovații în design – Marcel Breuer, viziune Bauhaus în America postbelică
Marcel Breuer (1902, Pécs, Ungaria – 1981, New York) a fost un arhitect și designer modernist cunoscut pentru contribuțiile sale semnificative la arhitectura și designul de mobilier în secolul al XX-lea.
Breuer a studiat inițial arta, apoi s-a înscris la școala germană de design Bauhaus, unde a devenit mai târziu maestru. A lucrat îndeaproape cu Walter Gropius, fondatorul Bauhaus, și a jucat un rol esențial în conturarea filosofiei și principiilor de design ale școlii.
El a avut contribuții semnificative în designul de mobilier, creând piese inovatoare și emblematice. A explorat utilizarea oțelului tubular, un material asociat în mod obișnuit cu proiectele lui. La Bauhaus a proiectat scaunele Wassily (cunoscut și sub numele de scaunul Model B3) și Cesca, pe care The New York Times le-a numit unele dintre cele mai importante scaune ale secolului XX.
Aceste scaune reflectau abordarea sa funcționalistă, cu linii curate și forme simple.
Cesca Chair, 1928, Marcel Breuer
O sută de clădiri și colaborări reușite
Ca arhitect, utilizarea inovatoare a materialelor, în special a betonului armat, și explorarea de noi tehnici de construcție i-au adus lui Breuer recunoaștere internațională.
După doi ani petrecuți la Londra, în 1937 s-a mutat în Statele Unite, iar lucrările lui arhitecturale includ muzee de artă (precum clădirea Whitney Museum of American Art de pe Madison Avenue), biblioteci, clădiri universitare, clădiri de birouri și reședințe.
Pe parcursul a aproximativ trei decenii în care a lucrat la circa 100 de clădiri, Breuer a colaborat cu profesioniști cu care a împărtășit meritul pentru proiectare: Pier Luigi Nervi, pentru UNESCO; Herbert Beckhard, Robert Gatje, Hamilton Smith și Tician Papachristou, în New York, Mario Jossa și Harry Seidler, în Paris. Contribuția lor la opera sa a fost în mare parte recunoscută, însă criticii și publicul s-au referit mereu la construcțiile lor ca la „clădiri Breuer”.
Marcel Breuer a donat documentele și desenele sale profesionale bibliotecii Universității Syracuse, la sfârșitul anilor 1960. Restul documentelor lui, inclusiv cea mai mare parte a corespondenței personale, au fost donate de soția lui, Constance, Arhivelor de Artă Americană din Washington D.C., între 1985 și 1999.
