INTERVIU – Organizatoarea Festivalului Silvia Șerbescu, despre „cel mai iubit profesor” de pian și patrimoniul ca liant al artelor

Un festival dedicat artistei Silvia Șerbescu, una dintre cele mai importante pianiste române, va debuta la jumătatea lunii septembrie, iar organizatoarea acestuia, Ana Rubeli, vorbește într-un interviu acordat curatorial despre moștenirea lăsată de artistă, despre legătura dintre arte și patrimoniul construit, despre casele și poveștile ce sunt aduse la viață cu acest prilej.

Festivalul Silvia Șerbescu este organizat de Asociația culturală “Aici A Stat”, împreună cu Liana și Dariu Șerbescu, și are loc în perioada septembrie – octombrie 2025.

Început în 2018 ca un proiect de promovare a clădirilor și istoriei lor, #Aiciastat a fost transformat în Asociația culturală “Aici A Stat”, fondată de Ana Rubeli, a cărei misiune este să crească conștiința colectivă asupra valorii patrimoniului prin dialog cultural și prin documentarea și cercetarea istoriei clădirilor de patrimoniu și a personalităților care le-au locuit, iubit sau părăsit.
Din 2022, asociația a organizat mai mult de 50 de evenimente culturale: serate de muzică clasică în clădiri de patrimoniu, tururi ghidate, vânători de comori arhitecturale în cartiere istorice și dezbateri culturale.

Cum a luat naștere acest festival?

Ana Rubeli: Festivalul a luat naștere pentru a omagia o personalitate remarcabilă, dar uitată a României: pianista Silvia Șerbescu. Silvia Șerbescu a fost printre primii pianiști clasici importanți produși de școala română de pian, despre ea s-au scris articole elogioase în presa din România și în presa internațională, a cântat alături de Enescu și a fost decorată de regele Mihai. Dar spun personalitate „uitată” deoarece în timpul perioadei comuniste înregistrările Silviei au fost șterse, memoria sa a fost estompată. Acest lucru s-a întâmplat ca urmare a plecării fiice sale, pianista Liana Șerbescu, în autoexil în anii ‘70, după o perioadă extrem de grea din cauza regimului comunist.

Tatăl Silviei Șerbescu, Gheorghe Chelaru, era profesor de latină, greacă și română la Liceul Gheorghe Lazăr din București. Era de asemenea preceptor al principelui Nicolae și al principesei Maria, copiii regelui Ferdinand și ai reginei Maria. Mama ei, Eliza Bunescu, era fiica lui Ioan Bunescu și nepoata lui Gheorghe Ionescu, ambii compozitori de muzică corală. A studiat la Academia Regală de Muzică, devenită mai târziu Conservatorul de Muzică, din București, profesoara sa de pian fiind faimoasa Constanța Erbiceanu. Simultan, a obținut licența în matematică la Universitatea din București, dar Constanța Erbiceanu a impulsionat-o să urmeze o carieră muzicală. În continuare, a studiat la École normale de musique din Paris, cu Lazare Lévy și Alfred Cortot, obținând o licence de concert cu distincție.

A colaborat și cu George Enescu, al cărui autograf pe programul recitalului lor din 29 decembrie 1942 este „Partenerei mele atât de remarcabile din această seară, admirație și respect”.

Din partea regelui Mihai a primit Ordinul „Meritul Cultural” în gradul de Medalie cl. I, pentru artă, la 1 februarie 1943.

Anul acesta este unul comemorativ: acum 60 de ani, se stingea din viață marea pianistă Silvia Șerbescu, așa că ne-am dorit să onorăm acest moment, implicând atât familia Șerbescu care se află în Olanda, cât și muzicieni sau muzicologi din România care au fost legați de ea. În plus, vom onora legătura Silviei Șerbescu cu George Enescu prin organizarea recitalului inaugural sub egida Festivalului Internațional „George Enescu”.

Cum a influențat Silvia Șerbescu viața muzicală românească și internațională?

Ana Rubeli: Interpretările date de ea compozițiilor lui Rahmaninov, Prokofiev și Debussy sunt memorabile. A fost printre primii pianiști care au interpretat foarte dificila Sonată Op. 24 Nr. 1 în fa diez minor de George Enescu. Un punct culminant în cariera Silviei Șerbescu a fost seria de recitaluri din 1962 în care a interpretat cele două caiete cu 24 de Preludii de Debussy, cu ocazia centenarului nașterii compozitorului.

Ce însemnătate are pentru tine această artistă?

Ana Rubeli: Silvia Șerbescu a fost stră-mătușa mea și alături de fiica ei, Liana Șerbescu, ce recent a împlinit venerabila vârstă de 92 de ani, ne-am dorit să inițiem împreună o acțiune care să omagieze această mare personalitate. Silvia Șerbescu este un punct de legătură și cu soțul meu, care este violonist. El are în portofoliu două premii la Concursul Silvia Șerbescu, secția Vioară în 1997 și 1998. Acest concurs de interpretare care purta numele Silviei Șerbescu a fost o frumoasă inițiativă luată de Școlile de Muzică din capitală la începutul anilor ’90, și cuprindea secții si pentru alte instrumente, nu numai pian, contribuind la formarea carierei multor tineri talentați din România. Din păcate, la un moment dat, concursul a dispărut. Dar ne-am dorit mult să continuăm să îi onorăm memoria în acest an comemorativ: Silvia Șerbescu – 60 de ani.

Cum ai caracteriza moștenirea lăsată de Silvia Șerbescu?

Ana Rubeli: Cred că cea mai importantă moștenire a sa este legată de cariera sa de pedagog. A fost profesor de pian la Conservatorul din București între 1948 și 1965 și a format generații întregi de pianiști care i-au păstrat memoria vie. Iosif Sava a numit-o „cel mai iubit profesor”.

Care au fost cele mai mari provocări în organizarea acestui festival?

Ana Rubeli: Provocarea majoră a fost legată de obținerea finanțărilor necesare. Am încercat diverse demersuri, unele dintre ele fără succes, și mă bucur că am reușit în cele din urmă să ne bazăm pe câteva finanțări astfel încât să organizăm recitaluri în clădiri interbelice cu poveste, un concert omagial, un simpozion și un tur ghidat care să îi onoreze memoria. Cea mai mare bucurie a fost să avem alături de noi muzicieni care au avut o legătură, directă sau indirectă, cu Silvia Șerbescu și care au fost extrem de încântați să ni se alăture în acest proiect ambițios.

Este prezentat ca un eveniment ce îmbină muzica, arta plastică și patrimoniul. Cum sunt redate ele în program? Care sunt punctele de referință?

Ana Rubeli: Muzica clasică va fi potențată de recitaluri și concerte în clădiri de patrimoniu. În anumite clădiri istorice vom recrea atmosfera intimă de salon muzical interbelic, vom organiza serate cu recitaluri de muzică clasică și vom suscita un dialog activ despre reperele culturii noastre în muzica clasică. Iar arta plastică va fi prezentă în două momente cheie: la serata organizată în 15 octombrie la Casa memorială a pictorului Alexandru Țipoia, unde vom admira lucrări de artă inspirate din lumea muzicală, și la serata organizată la Palatul Cesianu-Racoviță, în 18 octombrie, unde vom admira lucrările expuse pentru licitația de toamnă a Artmark.

Care sunt spațiile de patrimoniu alese și cum sunt ele integrate evenimentelor artistice?

Ana Rubeli: În afară de aceste două spații importante pentru festival, vor găzdui evenimente Casa Vintilă Brătianu, Ateneul Român și Universitatea Națională de Muzică București. În Casa Vintilă Brătianu vom organiza recitalul inaugural, în 16 septembrie, cu o interpretare a Alexandrei Silocea sub egida Festivalului Internațional „George Enescu”.

Casa Vintilă Brătianu, construită în 1912 sub semnătura arhitectului Petre Antonescu, este emblematică pentru stilului național românesc. Reședință a familiei Brătianu până la naționalizarea din perioada comunistă, clădirea a găzduit și semnarea în secret a intrării României în Primul Război Mondial de partea Antantei. Începând cu 1970, pentru patru decenii, clădirea monument istoric a fost închiriată Ambasadei Statelor Unite ale Americii. Este încă puțin cunoscută publicului și ne bucurăm să avem ocazia să organizăm aici chiar recitalul inaugural al Festivalului Silvia Șerbescu, cu susținerea proprietarilor și cu implicarea Elenei Kuji Buteică, directorul cultural al Casei Vintilă Brătianu.

Am decis să organizăm la Ateneu încă un recital cu pianista Alexandra Silocea cu interludii poetice ale actriței Natalia Cebanu care va recita fragmente din corespondența Silviei Șerbescu pentru a onora perioada în care Silvia Șerbescu a fost solistă a Filarmonicii „George Enescu”. Pentru a puncta și importanța sa ca pedagog cât și perioada când a format generații întregi de pianiști la Conservator, la UNMB vom derula, în 14 octombrie, un simpozion educativ și un concert simfonic in memoriam Silvia Șerbescu, sub bagheta dirijorului Andrei Iliescu ce va conduce Orchestra Inginerilor „Petru Ghenghea”, solist prof. Vlad Dimulescu. Invitat va fi și Dariu Gavrilă care va susține un scurt moment la violoncel, în onoarea bunicii sale, Silvia Șerbescu.

Atât Alexandra Silocea, cât și Vlad Dimulescu au fost elevi ai unor discipoli ai Silviei Șerbescu, de aceea ne bucurăm că vor fi alături de noi în cadrul evenimentelor pe care le organizăm cu susținerea familiei Șerbescu.

Cum crezi că poate patrimoniul construit să contribuie la dezvoltarea comunităților?

Ana Rubeli: Patrimoniul construit este un liant fantastic pentru comunitățile avide a se aduna în spații neconvenționale, cu greutate istorică și importanță arhitecturală. Cred că patrimoniul are puterea unui magnet: de a atrage oameni animați de scopuri și valori comune.

Cum pot artele să contribuie la (re)descoperirea unor locuri sau povești uitate?

Ana Rubeli: Artele traduc mesajele clădirilor istorice într-un limbaj pur subiectiv și emoțional pentru fiecare participant. Din experiența mea, atunci când oamenii participă la un eveniment artistic într-un loc încărcat de istorie și potențat prin artă, ei nu doar „consumă” arta, ci își schimbă relația cu spațiul, cu personalitățile evocate: le privesc altfel, le simt ca pe o parte vie a identității lor. În acest fel, actul cultural devine accesibil pentru public, iar arta reînnoadă firele memoriei colective.

Evenimentul va avea caracter recurent?

Ana Rubeli: Aceasta ar fi una dintre dorințele noastre: să transformăm acest festivalul într-un eveniment recurent care să omagieze personalități remarcabile ale României. Anul acesta este pur experimental și profund personal, din această perspectivă, prin Festivalul Silvia Șerbescu. În funcție de rezultatele sale, vom hotărî cum procedăm mai departe.

Care este misiunea festivalului și ce impact speri să aibă asupra comunității?

Ana Rubeli: Misiunea festivalului este de a crea o conexiune afectivă cu marile personalități care nu sunt atât de cunoscute publicului. Aș vrea să redeschidem dialogul despre repere culturale: ce însemna să fii un mare pianist, un mare scriitor sau un filozof care chestiona status-quo-ul? Cât muncea fiecare artist pentru a atinge perfomanța? Ce sacrificii făcea? Mi-aș dori să cultivăm în comunități sentimentul de mândrie – fără a cădea în derizoriu – pentru faptul că avem un lung șir de personalități pe panoplia culturală de la care avem ce învăța și pe care le putem admira.

Fotografii publicate prin amabilitatea Anei Rubeli