Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
Home  /  Societate   /  Kiro Urdin, pictor și fotograf macedonean, expune la București
kiro urdin 2024, mntr

Kiro Urdin, pictor și fotograf macedonean, expune la București

Kiro Urdin, pictor și fotograf originar din Macedonia de Nord, expune la Muzeul Național al Țăranului Român o serie de imagini sub titlul „Oamenii din Valea Omo, Etiopia”.

Expoziție de fotografie va fi deschisă în 18 iulie, la ora 19:00, și va putea fi vizitată până în 11 august 2024, în Sala Media a muzeului.

Râul Omo din sudul Etiopiei este cel mai mare râu etiopian din afara bazinului Nilului. Cursul său este în întregime cuprins în granițele Etiopiei și se varsă în Lacul Turkana, la granița cu Kenya. Bazinul râului este renumit pentru numărul mare de fosile de hominide timpurii și descoperiri arheologice, cum ar fi unelte timpurii din piatră, ceea ce a dus la includerea sa pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO în 1980.

„Aici se mai pot găsi membrii triburilor Mursi, Bodi, Kwego, Muguri, Ari, Banna, Hamar, Arbore, Karo, Surma, Dime, Konso… ei continuă să fie, ei trăiesc. A-i vedea și a-i cunoaște pe acești membri minunați ai acestor grupuri etnice este cu adevărat o tulburare plăcută pentru fiecare inimă. Unii dintre ei au pielea tatuată, alții și-au pictat-o, iar bogata diversitate a semnelor aplicate le sporesc frumusețea. Oameni cu o spontaneitate naturală, ei ne lasă impresia că inima lor s-ar exprima prin zâmbete și priviri sincere, ceea ce astăzi este din ce în ce mai rar de găsit, ei nu au nimic de spus. Ei sunt ceea ce sunt, aici, pe propriul lor teritoriu, pe pământul uscat, locuit de spiritele strămoșilor lor. Rămășițele descoperite sunt dovada unei perioade de mai bine de două sau trei milioane de ani de viață pe acest continent. Homo sapiens își are originea aici, la fel ca Lady Lucy. De aici a pornit omul modern în drumul său spre progres și tot aici se întoarce cu mașinării pentru a distruge dovezile arheologiei și testamentul arheologic al sufletului său, îngropându-și pentru totdeauna propriul arbore genetic”, spune Kiro Urdin.

Despre Kiro Urdin

Kiro Urdin (Macedonia de Nord, Franța) a studiat arta și cinematografia la Paris în anii ‘70 și pictează din 1985. Este cunoscut pentru picturile sale energice, care au fost expuse în diverse părți ale lumii, încă din 1986, în orașe precum Paris, Yokohama, Los Angeles, Londra, Stockholm și Bratislava. În 1988, Urdin a plecat la New York și la Hollywood pentru a-și urmări ambițiile cinematografice. Acolo a regizat patru filme, iar astăzi continuă să regizeze documentare și filme experimentale. Munca lui a evoluat dincolo de mediile tradiționale, cum ar fi filmul și picturile, pentru a include dans, sculptură, literatură, fotografie, filozofie și design. A publicat mai mult de 15 cărți și a fondat mișcarea Planetarism, care cuprinde pictură, film, dans, video, fotografie, literatură, filozofie și design.

Expoziția de la București curatoriată de Tea Teoharevska-Ivanova va putea fi vizitată, până în ziua de 11 august 2024, de miercuri până duminică, între orele 10:00 și 18:00.