Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
Home  /  Societate   /  Ministru: Muzeul Național Tehnic „Prof. ing. Dimitrie Leonida” va fi preluat de Ministerul Cercetării și va fi salvat
muzeul national tehnic

Ministru: Muzeul Național Tehnic „Prof. ing. Dimitrie Leonida” va fi preluat de Ministerul Cercetării și va fi salvat

Tot mai multe mesaje au apărut în ultimele zile în spațiul online cu privire la Muzeul Național Tehnic „Prof. ing. Dimitrie Leonida” și eventuala sa închidere, astfel că Sebastian Burduja, ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, a anunțat că instituția pe care o conduce va prelua muzeul de la Ministerul Energiei și că dorește să îl transforme într-un obiectiv de referință, de nivel european.

Burduja a precizat că a discutat deja cu Virgil Popescu, ministrul Energiei, despre Muzeul Național Tehnic „Prof. ing. Dimitrie Leonida” și că acesta s-a arătat deschis față de preluarea acestui important obiectiv de către Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării.

„Urmează pașii legali și administrativi, avem un punct de plecare excelent și un parteneriat strâns”, a scris Burduja pe pagina lui de Facebook. „Avem totodată deplina încredere că putem astfel strânge legăturile între mediul românesc de cercetare și inovare și acest templu al tradiției românești în știință și tehnologie. Demersul se încadreaza în obiectivul de mandat pe care mi l-am asumat de la bun început: sa-i reîndrăgostim pe români – și mai ales pe tinerii noștri – de știință. Ne dorim un obiectiv de referință, de nivel european, după visul și planurile marelui inginer român Dimitrie Leonida”.

El a adăugat că „nu s-a pus nicio clipă în discuție închiderea muzeului, dincolo de unele voci din spațiul public. Cu toții ne dorim creșterea profilului primului și celui mai important muzeu tehnic din România, iar acest obiectiv nu are culoare politică”.

Directorul RNMR: Muzeul trebuie regândit

Dragoș Neamu, directorul Rețelei Naționale a Muzeelor din România (RNMR), a punctat ulterior: „Acest muzeu nu poate fi o poveste exclusiv a mediului românesc de cercetare și, în niciun caz, acest muzeu nu este un templu pentru că, dacă așa vor sta lucrurile, atunci va fi unul dintre cele mai neatractive și plictisitoare muzee, încât simpla expunere la exponatele fabuloase de aici nu va reuși să salveze imaginea acestui muzeu. Muzeul trebuie regândit împreună cu oamenii de muzeu, din afara muzeului, parte a comunității creative, și nu oricare”.

Neamu a notat online că exista deja o soluție, „una care se bazează pe un parteneriat public-privat real, fezabil, cu resursele cele mai bune posibile antrenate pentru salvarea acestui muzeu minunat”.

„Acum această soluție va fi pusă în stand by pentru că Ministerul Cercetării are preempțiune și dorește preluarea acestui muzeu de la Ministerul Energiei via Electrica (cum vă spuneam, e mai complicat decât pare). Deci au intrat ei în joc”.

El a continuat: „Mă bucur că mediatizarea acestui caz, chiar și atunci când s-au spus lucruri parțial adevărate sau deloc documentate, a declanșat o mobilizare la nivelul instituțiilor statului. Ne dorim cu toții ca acest muzeu să fie salvat, ne dorim ca acest lucru să se întâmple prin intermediul unei instituții care să asigure permanență și stabilitate financiară. Nu știu dacă să mă bucur de faptul că un minister face acest lucru pentru că am rezerve legate de capacitatea acestuia de a înțelege cum se resetează sau se interpretează un muzeu contemporan”.

În urmă cu o săptămână, directoarea Art Safari, Ioana Ciocan, anunța într-o conferință că Muzeul Tehnic va fi următoarea instituție cu care festivalul de artă va face schimb de lucrări, după Muzeul „Antipa”.