Muzeul Național al Țăranului Român, 35 de ani de la reînființare

Muzeul Etnografic, de Artă Națională, Artă Decorativă și Artă Industrială a fost înființat prin decret regal la 13 iulie 1906, iar la conducere, la propunerea ministrului Instrucțiunii și Cultelor, Mihail Vlădescu, începând cu 1 octombrie 1906, a fost numit Alexandru Tzigara – Samurcaș.

A funcționat pe locul fostei monetării a statului, până în 1912, când a fost pusă piatra de temelie a ceea ce avea să devină clădirea „neo-românească” a Muzeului de la Șosea – cum îl alintă încă bucureștenii. Finalizarea construcției a venit după câteva decenii, însă.

Denumirea de Muzeu de Etnografie, de Artă Națională, Artă Decorativă și Artă Industrială a fost considerată de Tzigara-Samurcaș „prolixă și inutil de complicată”. Viziunea despre menirea și amenajarea unui asemenea muzeu s-a decantat în timp, fiind exprimată și prin schimbarea denumirii muzeului în Muzeul de Etnografie și Artă Națională, apoi în Muzeul de Artă Națională Carol I.

Alexandru Tzigara-Samurcaș publica, în 1936, lucrarea „Muzeografie românească”, primul tratat științific românesc dedicat acestui domeniu. Volumul adună texte scrise de-a lungul timpului care relevă ampla și moderna viziune muzeografică a întemeietorului Muzeului Național, prezentă încă dinaintea momentului ridicării edificiului muzeal.

Clădirea muzeului pe care l-a înființat a fost de la început proiectată conform funcțiunilor gândite de el, concurând cu cele mai moderne muzee europene ale vremii, prin soluțiile adoptate la nivel arhitectural, de amenajare, expunere și conservare.

Expunerea casei meșterului gorjean Antonie Mogoș în una dintre sălile Muzeului de la Șosea a reprezentat un gest de curaj și unicitate în muzeografia europeană. Demersul vizionar al lui Alexandru Tzigara-Samurcaș l-a determinat, în 1936, pe Konrad Hahm, directorul Muzeului din Berlin, să facă o paralelă cu modul de etalare a renumitului Altar al lui Zeus din Pergam: „În mijlocul unei săli încăpătoare, simplă, dar plină de lumină, se înalță o clădire ca un altar. Nu este un templu antic de marmură, ci o simplă casă țărănească de lemn”.

Etapele transformării clădirii

Clădirea s-a transformat, începând cu 1953, în Muzeul Lenin-Stalin, apoi al Partidului Comunist Român, al Mișcării Revoluționare și Democratice din România, pentru a ajunge tot mai mult, în ultimii ani de regim comunist, un fel omagiu muzeal al președintelui Nicolae Ceaușescu.

Colecțiile au fost dus o vreme în clădirea Palatului Știrbey din Calea Victoriei, unde au alcătuit Muzeul de Artă Populară al Republicii Socialiste România sub conducerea lui Tancred Bănățeanu, apoi îngrămădite în depozitele Muzeului Satului.

În 5 februarie 1990, un nou ministru al Culturii, Andrei Pleșu, l-a numit, la recomandarea insistentă a lui Dan Hăulică, pe pictorul Horia Bernea director al nou (re)înființatului Muzeu al Țăranului Român.

Muzeul Național al Țăranului Român a fost, între altele, recompensat în 1996 cu premiul EMYA pentru muzeul european al anului. Este unul dintre cele mai populare din București, inclus anual în programul Noaptea Muzeelor, organizând în mai multe săli expoziții bazate pe colecții de port, ceramică, țesături de interior, mobilier și obiecte religioase.

Expoziție aniversară

Cu ocazia împlinirii a 35 de ani de la reînființarea sa, MNȚR vernisează, în 5 februarie 2025, de la ora 18.00, în Sala Noua Galerie, expoziția „Tehnici tradiționale de țesere a scoarțelor în România și Republica Moldova”.

Expoziția are ca temă centrală unul dintre elementele de patrimoniu cultural imaterial intrat în Lista reprezentativă UNESCO a Patrimoniului Cultural Imaterial în 2016, având o largă reprezentare în întreg teritoriul locuit de români. Anual, acest element este monitorizat, iar faptul că încă se lucrează în toate zonele țării demonstrează că aceste tehnici au fost perpetuate de milenii, adaptate tradițiilor locale și transmise din generație în generație, până în zilele nostre.

În prezent, se lucrează scoarțe și covoare cu tehnicile cunoscute în tradiție, modernitatea determinând schimbarea rosturilor lor inițiale, de obiecte utilitare, în obiecte cu rol preponderent decorativ. Funcționalitatea inițială a scoarțelor țesute a fost aceea de a înveli pereții bordeielor (orig. Lat. scorta=scoarta de copac) pentru a izola termic locuința, ulterior devenind obiecte decorative și având și funcții ritualice, în cadrul comunității tradiționale.

Credit imagine: MNȚR

Piese clasate în categoriile Fond și Tezaur

Expoziția prezintă covoare și țesături lucrate după specificul fiecărei zone etnografice, fiind reprezentate Moldova, Transilvania, Maramureșul, Banatul, Muntenia, Oltenia și Basarabia. Vechimea pieselor le clasează în categoriile Fond și Tezaur, mărturii ale existenței milenare pe teritoriul românesc, dar și expresii artistice desăvârșite, lucrate la războiul de țesut de femeile din satul românesc tradițional. Expunem piese din secolul XVIII până la jumătatea secolului XX, fiecare purtând cu sine o poveste despre identitate, despre comunitate și despre legătura profundă a omului cu natura.

„Tehnici tradiționale de țesere a scoarțelor în România și Republica Moldova” oferă posibilitatea ca vizitatorul să vadă cu ochii lui ceea ce ține de specificul fiecărei zone în parte, referitor la acest element de artă populară. Covorul sau scoarța, prin dimensiunile sale, dă, de asemenea, posibilitatea ca toate motivele decorative specifice unei zone să fie văzute la scară mare, fiind redate de cele mai multe ori geometric sau stilizat. Diferențele dintre zonele etnografice se văd la nivelul tehnicilor de țesere, la nivelul decorului și la dimensiuni, dar și în funcție de scopul pentru care erau țesute piesele: decorative, ritualice, funcționale etc. Fiecare piesă, prin vechimea ei, prin originalitate și valoare artistică, este o oglindă deschisă publicului spre trecut, spre tradiție.

Piesele expuse devin artefacte istorice pentru că poartă dovada existenței pe aceste meleaguri a unei populații care a perpetuat cu continuitate și a adaptat vieții cotidiene aceste obiecte.

Specialiștii implicați în acest proiect fac parte din grupuri care monitorizează aceste elemente înscrise în Lista reprezentativă UNESCO, întocmind raportări anuale de monitorizare, cu scopul de a păstra în rigorile tradiției creațiile realizate de meșterii prezentului.

Partenerii proiectului sunt Muzeul Olteniei Craiova – Secția de Etnografie, Muzeul Național al Țăranului Român, Muzeul Astra din Sibiu, Muzeul de Etnografie din Piatra Neamț, Muzeul Județean Botoșani, Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Baia Mare, Muzeul Maramureșului din Sighetul Marmației.

Expoziția va putea fi vizitată în Sala Noua Galerie, în perioada 5 februarie – 23 martie 2025, de miercuri până duminică, între orele 10:00 și 18:00.