„Ovografie”, solo show Mariana Andone Rotaru la galeria Creart
„Ovografie”, solo show al artistei vizuale Mariana Andone Rotaru, este vernisat la galeria Creart în seara de 9 aprilie.
Curatoriată de Ana Daniela Sultana, expoziția se înscrie într-o tendință identitară a programului curatorial al galeriei, care prezintă, în preajma Paștelui, expoziții de artă contemporană ce evocă această sărbătoare.
După proiectele Grivița 53 – „Ou cu ou și cărămidă cu cărămidă” (2023), „Resurecție” – solo show Eugen Raportoru (2024) și „CTRL + S(oul)” – solo show Sabina Legănaru (2025), anul acesta Săptămâna Mare e marcată prin expoziția „Ovografie” a artistei vizuale Mariana Andone Rotaru.
Specializată în arta încondeierii, artista propune o transpunere a motivelor tradiționale pe un suport neconvențional: oul de struț.
Expoziția poate fi vizitată în perioada 10 – 21 aprilie, de luni până vineri, între orele 9:00 și 17:00.
Oul ca matrice a lumii
De la mitologiile egiptene, grecești și hinduse, până la tradițiile din Asia și Europa de Est, oul apare ca matrice a lumii, ca spațiu închis din care se naște totul.
În tradiția creștină, simbolistica se reconfigurează în jurul misterului pascal. Oul devine imaginea mormântului care conține viața, iar spargerea lui semnifică învingerea morții prin înviere. Ritualul ciocnirii ouălor, păstrat în cultura populară, nu este doar un gest festiv, ci o dramaturgie simbolică a regenerării, o reafirmare a vieții, a Adevărului și a Binelui. Practica încondeierii ouălor, răspândită în spațiul românesc, funcționează ca o formă de scriere ritualică. În acest context simbolic și tehnic se situează expoziția artistei Mariana Andone Rotaru, care reinterpretează tradiția încondeierii printr-o practică contemporană centrată pe oul de struț.
Conceptul expoziției „Ovografie” explorează oul ca unitate de măsură a genezei și ca obiect care conține în sine întregul univers, protejat de o coajă pe care artista așază, cu ceară și rigoare, hărți ale memoriei noastre colective. Vernisajul, plasat strategic în temporalitatea ritualică a Joii Mari, suprapune actul artistic peste tradiția vopsirii ouălor, transformând spațiul expozițional într-un nexus al memoriei colective și al expresiei contemporane. Selecția de lucrări propune astfel o dublă (re)citire: pe de o parte, ele conservă memoria unor tehnici și simboluri arhaice; pe de altă parte, ele deschid calea către o explorare contemporană a formei, a fragilității și a transparenței. Prin acest procedeu, coaja (inițial protectoare) este perforată, vulnerabilizată, dar și transformată într-un filtru al luminii.
Despre Mariana Andone Rotaru
Mariana Andone Rotaru (n. 1974, Republica Moldova) este arheolog, muzeograf și artist vizual, stabilit în localitatea Moriști, județul Cluj.
În 2005 a obținut titlul de doctor în istorie la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Din 2021, activează sub brandul MaryAndo Fior d’Or, prin intermediul căruia realizează broderii pe coajă de ou de struț, explorând simbolistica sacralității pascale prin intervenții artistice de precizie.
A expus la Muzeul Național Brukental, Muzeul Național al Țăranului Român, Muzeul Satului Bănățean (Timișoara), Muzeul Etnografic al Sloveniei, Muzeul Etnografic din Cluj-Napoca și Galeria Pavot (București).
Construită pe formatul unui white box, galeria Creart este un spațiu expozițional dedicat artei contemporane, cu solo show-uri ale creatorilor consacrați și emergenți.

