Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
curatorial  /  Societate   /  Șase tronuri din patrimoniul MNIR, prezentate public
detaliu expoziția tronuri domnești și regale mnir

Șase tronuri din patrimoniul MNIR, prezentate public

Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) deschide expoziția tematică „Tronuri domnești și regale”, în 26 februarie, prezentând șase tronuri, obiecte cu o încărcătură istorică, simbolică și artistică deosebită, care amintesc de momente de referință și personalități de seamă ale trecutului nostru. Sunt prezentate poveștile acestor tronuri, care încearcă să reconstituie „traseele” pe care le-au urmat și „încercările” la care au fost supuse de-a lungul timpului.

Impunătorul tron folosit de Grigore Dimitrie Ghica, primul domnitor pământean al Țării Românești după încheierea domniilor fanariote (1822 – 1828), se remarcă prin elementele decorative diverse (neo-Renaștere italiană, neoclasicism etc.), specifice eclectismului european al primei jumătăți a secolului al XIX-lea.

Tronul lui Gheorghe Bibescu, al doilea domnitor regulamentar al Țării Românești (1842 – 1848), care a abdicat în urma izbucnirii Revoluției de la 1848, a fost realizat, cel mai probabil, într-un atelier austriac, prezentând caracteristici ale așa-numitului „stil Blondel”, în vogă la Viena, după 1840.

Tronurile domnitorului Alexandru Ioan Cuza și al doamnei Elena Cuza ce prezintă, din punct de vedere stilistic, caracteristicile stilului Napoleon III (Second Empire), au fost folosite, pentru o bună perioadă de timp, și de principele/ regele Carol I și de principesa/ regina Elisabeta. Astfel, aceste tronuri sunt legate de două momente de importanță majoră ale istoriei moderne: Unirea Principatelor Române (1859) și proclamarea Regatului (fiind prezente la ceremoniile Încoronării, la 10 mai 1881).

Spectaculosul tron al reginei Elisabeta, realizat de Casa Krieger din Paris, în anul 1884, prezintă particularitățile stilistice ale stilului neo-bizantin, cu decor caracteristic unui „revival” al artei medievale românești.

În expoziție se mai află și impozantul tron din lemn masiv, cu spătar înalt de doi metri, al regilor României din Palatul Adunării Deputaților, realizat la începutul secolului XX, și care era considerat, în epocă, „o minune a artei decorative”.

Expoziția e deschisă la MNIR, până pe 15 aprilie, de miercuri până duminică (09:00 – 17:00, conform orarului de iarnă, respectiv 10:00 – 18:00, program de vară).

­­­­­­­­­­­­­­­­Despre Muzeul Național de Istorie a României

Muzeul Naţional de Istorie a României este găzduit de o clădire monument istoric din București, denumită în trecut Palatul Poştelor.

MNIR a fost deschis pentru public în anul 1972 și prezenta, în cele peste 50 de săli de expunere, cele mai valoroase mărturii ale trecutului nostru – din cele mai vechi timpuri, până în perioada contemporană. Dacă la deschidere avea în colecție aproximativ 50.000 de bunuri culturale, acum, Muzeul Naţional de Istorie a României deţine un patrimoniu de peste 700.000 piese, colecție care sporeşte anual.

În prezent, Muzeul Naţional de Istorie a României prezintă publicului expozițiile permanente Tezaurul Istoric, Copia Columnei lui Traian și Lapidarium, precum și expoziții temporare cu tematică diversă, în Holul Central.

nl image

Descoperă arta alături de noi – abonează-te acum!

Artă, artiști, frumusețe și istorii inedite..
Abonează-te la newsletter pentru o selecție curatoriată de povești din lumea artei și a frumuseții care ne înconjoară.

Nu trimitem spam! Citește politica noastră de confidențialitate pentru mai multe informații.