
The Group a împlinit 20 de ani; Publicitatea este educație!
Agenția The Group, partener în România al Omnicom Group USA, împlinește 20 de ani de excelență profesională. Cu acest prilej, compania mulțumește pentru încredere tuturor Clienților și partenerilor care i-au însoțit pașii în ultimele decenii.
„Am savurat în fiecare zi împlinirile brandurilor, succesele clienților, lansări, consacrări, premii și realizări ale companiilor care ne-au acordat încredere pentru investițiile lor în comunicare. Le mulțumim și le promitem același profesionalism în anii care vin, aceeași dedicare, aceeași conduită etică, responsabilă, agreabilă”, declară Zoltan Szigeti, Președinte The Group/Omnicom Media Group Romania.

Zoltan Szigeti, Președinte The Group
Cea de-a 20-a aniversare de la fondarea agenției a fost marcată prin lansarea unei campanii care „celebrează valorile industriei și farmecul publicității”. „Este un bun prilej de a reaminti faptul că profesia noastră are inclusiv rolul de a educa preferințe pentru produse, servicii și branduri, de a contribui la inspirarea unor obiceiuri, comportamente și decizii informate”, precizează Mihaela Nicola, CEO The Group.

Mihaela Nicola, CEO The Group
Agenția The Group este lider al industriei de marketing-publicitate în România, are în portofoliu peste 300 de branduri, o echipă de peste 350 de profesioniști și include companii specializate în toate disciplinele comunicării, printre care DDB, Digital Data Capital, House of Media, Media Investment, OMD, Phd Media, Porter Novelli Public Relations, Tribal Worldwide.