Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
curatorial.ro  /  Societate   /  Tradiția transhumanței, înscrisă pe Lista reprezentativă a patrimoniului cultural imaterial al umanităţii
transhumanta

Tradiția transhumanței, înscrisă pe Lista reprezentativă a patrimoniului cultural imaterial al umanităţii

Dosarul multinațional Transhumanța a fost înscris pe Lista reprezentativă a patrimoniului cultural imaterial al umanităţii, „un pas crucial” în eforturile de conservare a tradiţiilor autentice pentru generaţiile viitoare, după cum a precizat Comisia parlamentară pentru relaţia cu UNESCO.

„Efortul nostru colectiv a adus această tradiţie străveche în cadrul prestigioasei liste reprezentative a patrimoniului cultural imaterial al umanităţii UNESCO. Această victorie nu este doar a noastră, ci este rezultatul unei colaborări remarcabile cu alte ţări europene implicate în dosar şi a eforturilor specialiştilor în protejarea şi promovarea moştenirii culturale inestimabile a transhumanţei. Includerea în UNESCO subliniază importanţa şi semnificaţia obiceiului transhumanţei în contextul cultural al umanităţii şi reprezintă un pas crucial în eforturile noastre de conservare a tradiţiilor autentice pentru generaţiile viitoare. Mulţumim tuturor celor implicaţi pentru angajamentul profund şi susţinerea acordată în acest demers deosebit. Această nominalizare este o extensie a elementului «Transhumanţa, strămutarea sezonieră a turmelor de-a lungul traseelor migratoare în zona mediteraneeană şi în Alpi», înscris în anul 2019 în Lista Reprezentativă a patrimoniului cultural imaterial al umanităţii de către Austria, Grecia şi Italia”, au scris reprezentanţii Comisiei UNESCO.

Valoarea Transhumanței, ca ocupație tradițională și ca mijloc de păstrare a identității culturale, a fost recunoscută ca patrimoniu cultural imaterial al umanității la cea de-a 18-a reuniune a Comitetului Interguvernamental al Convenției UNESCO pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial, desfășurată la Kasane (Republica Botswana), până la 9 decembrie.

Dosarul, colaborare a zece țări

România face parte din grupul de 10 țări care au lucrat împreună, în ultimii ani, pentru a obține această recunoaștere la nivel internațional.

Dosarul „Transhumanța, strămutarea sezonieră a turmelor” a fost coordonat de  Ministerul Culturii și Sportului din Spania, în colaborare cu instituțiile omoloage din Albania, Andorra, Austria, Croația, Franța, Grecia, Italia, Luxemburg și România. Contribuția României la acest dosar a fost coordonată de Ioana Baskerville și realizată prin colaborarea între experți din Comisia Națională pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial a Ministerului Culturii și specialiști de la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (în special din cadrul Agenției Națională a Zonei Montane) și Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor. Cercetarea de teren, care a demonstrat existența, în prezent, a rutelor active de transhumanță în diverse zone din țara noastră, a fost realizată de domnul dr. Lucian David, cercetător principal grad II la Institutul de Etnografie și Folclor „Constantin Brăiloiu” al Academiei Române din București și domnul conf. univ. dr. Iulian Vlad de la Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București. Au oferit informații și au susținut acest demers asociații de crescători de ovine din țara noastră: Federația Oierilor de Munte din România, Asociația Crescătorilor de Ovine „Corbii de Piatră” din județul Argeș ș.a.

România, zece elemente în Lista patrimoniului cultural imaterial a umanității

Dincolo de aspectele culturale relevante pentru această ocupație ancestrală, dosarul multinațional a demonstrat rolul excepțional pe care deplasarea sezonieră a turmelor între zonele de munte și cele de câmpie îl are în protejarea mediului și în special a biodiversității pășunilor montane. Prin protejarea și promovarea Transhumanței, România se raliază, alături de partenerii din acest dosar, strategiilor curente ale ONU pentru dezvoltare sustenabilă. România este singura țară carpatică participantă în acest dosar și aduce astfel la cunoștința comunității internaționale valoarea de moștenire culturală și naturală a Carpaților românești, spațiu în care omul și natura au trăit mereu în armonie.

Cu această nouă înscriere, România are zece elemente în Lista reprezentativă a patrimoniului cultural imaterial a umanității.

România este reprezentată la Kasane de Simona-Mirela Miculescu, ambasador extraordinar și plenipotențiar, delegat permanent al României pe lângă UNESCO, și expertul Ioana Baskerville, punctul focal național pentru Convenția UNESCO din 2003.