Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
Home  /  Societate   /  Un muzeu din Anglia caută să recreeze un pub celebru în anii ‘60
elephant and castle, black country living museum

Un muzeu din Anglia caută să recreeze un pub celebru în anii ‘60

Un muzeu englez solicită mobilier și sticle vechi ale unor băuturi promovate femeilor, precum Babycham și Cherry B, pentru a recrea un pub celebru în anii 1960.

Black Country Living Museum din Dudley face apel pentru donații de mobilier și obiecte pentru a recrea localul Elephant and Castle, demolat în urmă cu mai mulți ani, aflat în Wolverhampton.

Echipa muzeului caută articole de bar din anii 1960, mai ales produse concepute pentru a fi comercializate femeilor, precum  Babycham, Cherry B și Golden Godwin.

„Pub-ul va fi plasat în anii ’60, când multe femei au început să meargă în localuri pentru a bea ceva, iar mărcile promovau alcool femeilor pentru prima dată”, a spus Chloe Taylor, manager al colecțiilor muzeului în aer liber, citează The Guardian. „Vrem să putem spune povestea tuturor celor care au băut în pub. Am ales special Elephant and Castle, pentru că știm că oameni din întreaga lume au băut acolo, mai ales cei care au venit aici să lucreze, astfel că putem spune o gamă diversă de povești”.

Recrearea clădirii este aproape finalizată, cu statuia ce reproduce un elefant fiind deja amplasată la intrare, iar echipa caută obiecte pentru a completa interiorul. Muzeul are nevoie și de materiale promoționale din acea epocă – de la plachete la oglinzi și suporturi pentru pahare, mese din lemn, scaune și pahare.

Elephant and Castle, demolat după aproximativ un secol

Construit în 1905, Elephant and Castle a devenit o emblemă a orașului și a avut o clientelă diversă de-a lungul anilor, inclusiv irlandezi și cetățeni din Commonwealth din India, Pakistan și Caraibe.

Tipic pentru acea perioadă, el avea un bar public, pentru clasa muncitoare, și un fumoar separat, cu prețuri ceva mai mari, pentru cei din clasa de mijloc.

A fost demolat, neașteptat, în 2001, înainte de a fi luată în considerare listarea lui pe piață.

Pub-ul este parte din dezvoltarea zonei în care 22 de clădiri istorice vor fi recreate și dimensiunea muzeului va crește cu o treime, concentrându-se pe anii 1940 – 1960.

Credit foto: Black Country Living Museum