Vasta colecție a Universității Yale, care cuprinde milioane de opere de artă și obiecte, este acum accesibilă online. Universitatea a lansat Lux, noua sa platformă online care permite utilizatorilor să caute printre cele 17 milioane de obiecte din arhiva sa,
Opere de artă din colecția compozitorului și dirijorului francez Pierre Boulez (1925 - 2016) au fost scoase la vânzare prin Artcurial, la Paris. Boulez, care a făcut controversata afirmație „toată arta trecutului trebuie distrusă”, deținea lucrări ale unor importanți artiști moderniști. Un
Noua clădire de depozitare cu acces liber la Muzeul Victoria și Albert (V&A) din estul Londrei tocmai a fost finalizată, oferind adăpost pentru peste 250.000 de obiecte. În câteva zile, procesul de transfer al colecțiilor va începe în ceea ce
Lucrări recent descoperite ale artistei franceze Dora Maar, iubită și muză a lui Pablo Picasso, vor fi expuse pentru prima dată. Colecția de desene, texte și picturi pe hârtie a fost descoperită la o licitație, unde a fost cumpărată ca
Galeria Tate Britain din Londra a inaugurat reamenajarea completă a celei mai mari colecții de artă britanică din lume, ce cuprinde mai mult de 800 de lucrări realizate de peste 350 de artiști și care acoperă șase secole. Directorul muzeului, Alex
Expoziția „100 de artiști 100 de ani de artă românească / 1900-2000”, care cuprinde lucrări ale unora dintre cei mai importanți pictori, sculptori și graficieni români, va fi vernisată la Casa Albastră din Sibiu pe 10 mai. Secolul XX este narat
Expoziția „Capodopere. De la Andreescu la Ghenie. Colecție particulară” va fi deschisă în perioada 10 mai - 30 iulie, la etajul al doilea al Palatului Culturii din Târgu Mureș. Curator este Ioan Șulea, pictor și șeful secției de Artă a Muzeului
Colecția de artă și de obiecte personale a lui Freddie Mercury, unul dintre cei mai importanți soliști din toate timpurile, va fi scoasă la licitație în luna septembrie, prin casa Sotheby's. „Freddie Mercury: A World of His Own” reprezintă o selecție
Colecția de artă a starului francez Alain Delon va fi oferită la casa Bonhams Cornette de Saint Cyr în cadrul vânzării „Alain Delon: 60 de ani de pasiune”, care va avea loc pe 22 iunie 2023, la Paris. Ea a
Seara colecționarilor de artă va fi organizată pe 30 martie, de la ora 18:00, în Sala mică a Palatului Culturii din Târgu Mureș. Iubitorii de artă sunt așteptați să descopere motivele și pasiunile celor care duc arta la ei acasă, în