Florine Stettheimer, artistă îndrăgostită de New York, a redat în picturile ei străzile, parcurile, teatrele, muzeele, petrecerile și personalitățile orașului în anii '20 - '30, care au devenit și subiecte ale poeziilor sale. Născută la 19 august 1871, în Rochester (New
Rosalyn Drexler, sculptoriță, pictoriță și luptătoare profesionistă, este considerată astăzi una dintre artistele cheie asociate mișcării Pop Art din anii 1960, deși a fost considerată mult timp o figură obscură. A început să realizeze sculpturi în anii 1950, iar mai târziu
Artista franceză Marie Bracquemond (1840 - 1916), una dintre cele trei femei care au expus în prezentările originale ale impresioniștilor, a fost mai bine de un secol trecută cu vederea, însă este acum în atenția marilor instituții de artă din
Maren Hassinger, artistă interdisciplinară, abordează probleme sociale și culturale prin intermediul interconectivității, efemerității și relațiilor dintre oameni și lumea naturală. Aceste teme subliniază importanța grijii față de lucrurile pe care le împărtășim. Hassinger, născută în 1947 în Los Angeles, s-a format
Kaari Upson este recunoscută drept una dintre artiste americane versatile, cu o activitate care a cuprins sculptura, desenul, performance-ul, filmul și pictura. În 2021, la vârsta de 51 de ani, a murit din cauza unui cancer. La acel moment, era considerată
Betye Saar și-a început în design cariera de peste șapte decenii, apoi a trecut la gravuri, instalații și asamblaje interactive, desene în tuș și performance, este considerată pionieră a esteticii feministe din a doua generație, vorbește despre propria viață, dar
Bilgé Civelekoğlu Friedlaender (1934 - 2000), artistă turco-americană cunoscută drept Bilgé, este considerată maestra discretă a minimalismului american. Născută la Istanbul, Bilgé, cu dorința de a deveni artistă, a studiat la Academia de Arte Frumoase din orașul natal și ajuns la
Amy Sherald, devenită cunoscută la nivel internațional odată cu portretul oficial pe care l-a făcut primei doamne Michelle Obama în 2018, este una dintre artistele integre, puțin dispuse să facă vreun compromis. Născută în 1973, în Columbus (Georgia), și stabilită în
Leonor Fini, admirată de artiști ca Max Ernst și Jean Cocteau, nonconformistă pe plan personal și profesional, și-a petrecut viața făcând artă impulsiv. Artistă dinamică, Leonor Fini (1907 – 1996) a realizat un corp de lucrări ce cuprinde picturi, desene, ilustrații
Sophie Taeuber-Arp (1889, Davos - 1943, Zurich), unul dintre cei mai talentaţi artişti multilateral dezvoltaţi, este recunoscută ca profesoară de arte, participant activ în mişcarea Dada, creatoare de textile, picturi murale, vitralii, mobilă, dar și ca sculptor, editor de revistă

