Zece desene realizate de regretata creatoare de modă și activistă Vivienne Westwood vor fi licitate, la Christie's, sub titlul „The Big Picture – Vivienne’s Playing Cards”, în beneficiul Greenpeace. Acesta este un proiect conceput chiar de Westwood. Înainte de a muri,
Actrița și activista Jane Fonda se asociază cu galeria Gagosian și casa Christie's pentru o licitație caritabilă de artă, cu scopul de a strânge fonduri pentru a împiedica un referendum în California care ar urma să anuleze o lege de
O natură moartă de Jean Siméon Chardin (1699-1779), „Le Melon Entamé”, va fi scoasă la vânzare la Christie's Paris, în 12 iunie, a anunțat casa de licitații. Semnat și datat 1760, acest tablou oval, estimat la „8-12 milioane de euro”, reprezintă
Un tablou de Tițian care a trecut prin mâinile unora dintre cei mai puternici oameni din Europa, a fost furat de două ori și abandonat într-o pungă de plastic într-o stație de autobuz din suburbiile Londrei în anii 1990, ajunge
Trei lucrări Jean-Michel Basquiat timpurii ce provin din colecția antropologului Francesco Pellizzi și care au fost cumpărate de la primul dealer al artistului, Annina Nosei, la începutul anilor '80, vor fi vândute de Phillips la New York și Hong Kong. Lucrările
Muzeul de Artă Nelson-Atkins din Kansas City va vinde în luna mai, la Christie's, un Claude Monet care a fost expus în galeriile sale timp de peste un deceniu, unde ar putea ajunge la 25 de milioane de dolari. Lucrarea este
Lucrări de Ion Theodorescu-Sion, Horia Damian și Cecilia Cuțescu Storck au obținut cele mai mari prețuri în ultima licitație din martie organizată de casa Alis. Natura statică „Mere și scoarță” (1924), ulei pe pânză de Ion Theodorescu-Sion, cu preț de pornire
„Hidra”, de Costin Ioniță, a obținut cel mai mare preț în licitația de sculptură a Artmark, care a avut loc în 28 martie și în care au fost adjudecate 64 de lucrări, unele semnate Oscar Han, Ion Irimescu și Marcel
O pictură neintitulată din 1984 realizată de Jean-Michel Basquiat și Andy Warhol va fi vândută la Sotheby's New York în luna mai, fiind unul dintre cele mai importante loturi ale săptămânii de vânzări. Cel mai recent tabloul a fost vândut, tot
Mai mult de optzeci de sculpturi - între care „Hidra (Proiect 1990)” a lui Costin Ioniță și „Himeră” a lui Felix Aftene - vor fi licitate în București, la casa Artmark, în seara de 28 martie. Aurel Vlad, Paul Neagu, Marcel