Două evenimente dedicate artei și culturii japoneze vor avea loc pe 4 februarie la Muzeul Național de Artă al României. Prezentarea „Tehnici și procedee de restaurare grafică și ceramică” este programată pentru ora 11:00. Publicul amator de artă extrem-orientală este invitat să
Poliția investighează posibilul furt a două tablouri din secolul al XVII-lea de la Kunsthaus Zurich, cel mai mare muzeu de artă din Elveția. Tablourile care lipsesc din patrimoniul muzeului sunt semnate Robert van den Hoecke și Dirck de Bray și erau
Vila Șipot, casa arhitecților care au construit Domeniul Regal Peleș, a intrat într-un amplu proces de consolidare de peste jumătate de milion de euro, a anunțat Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș. Lucrările au fost demarate în luna noiembrie 2022. Vila Șipot
Cinci lucrări de pictură pe mătase și hârtie cu montări tradiționale, patru gravuri ukiyo-e (imagini ale lumii trecătoare) și șase piese din porțelan și pietre semiprețioase se numără printre obiectele cele mai frumoase din patrimoniul Muzeului Național de Artă al
Treizeci și opt de costume de scenă și documente vechi de mai bine de un secol din colecția Muzeului Teatrului Național București au fost restaurate și vor fi expuse public. Expoziția va încheia proiectul Muzeul Teatrului Național București, demarat în a
Interiorul Notre Dame din Paris va oferi surprize atunci când catedrala își va redeschide porțile, în 2024. La un eveniment care a marcat cea de-a 39-a ediție a Zilelor Europene ale Patrimoniului, Jean-Louis Georgelin, general de armată desemnat cu organizarea restaurării
Experţii în artă din Regatul Ţărilor de Jos au anunţat că au descoperit o importantă operă a pictorului cubist francez Fernand Léger (1881 - 1955) ascunsă de mai multe decenii pe spatele unei alte pânze ale sale. Opera până acum necunoscută,
Restaurarea vitraliilor Catedralei Notre-Dame din Paris, distruse în timpul incendiului din 2019, a început. Când structura catedralei a fost grav avariată de incendiu, cele mai multe dintre vitraliile vechi de 170 de ani au rezistat focului și căldurii emanate de acesta.
„The Star of Bethlehem”, de Edward Burne-Jones, care se află de 130 de ani la Birmingham Museum and Art Gallery și care e considerată cea mai mare acuarelă din lume, a fost restaurată „pentru generațiile viitoare”. Printr-un ambițios proiect de conservare,
Conservarea statuilor Bisericii Negre din Brașov, demarată în 2018, continuă, iar reprezentanții edificiului spun că din cauza factorilor de mediu nocivi - traficul rutier și porumbeii - se așteaptă să fie nevoie ca ample campanii de restaurare să fie desfășurate