O sculptură de artistul american Alexander Calder nevăzută până în prezent este scoasă la vânzare în premieră, la Paris, după ce zeci de ani s-a aflat într-o colecție privată. Piesa de Calder, căruia Fundația Louis Vuitton îi dedică o retrospectivă amplă,
RAD Sculpture Park reprezintă, pentru al patrulea an consecutiv, cea mai amplă prezentare de artă în și pentru spațiul public. Deschis timp de o lună în grădinile CARO, pe malul lacului Tei, reunește mai mult de 100 de lucrări realizate
Templul din Dendur, structură antică egipteană aflată la Metropolitan Museum of Art din New York, va fi vara aceasta o inedită scenă pentru o expoziție cu sculpturi ale artistului elvețian Alberto Giacometti. Expoziția, intitulată „Giacometti în Templul din Dendur”, cuprinde doar
Parcul de sculptură din cadrul RAD Art Fair este deschis anul acesta între 16 aprilie și 15 mai, în grădinile CARO, pe malul lacului Tei. Curatoriat de Alex Radu și Anne Marie Lolea, RAD Sculpture Park are tema „CO-LAC” și aduce
Carnetul de schițe și două capete de copii din bronz, realizate în 1906 de Constantin Brâncuşi, sunt expuse, în prmeieră, pentru 14 zile, în Sala Brâncuși din Galeria de Artă Românească Modernă, a anunţat Muzeul Naţional de Artă al României. Publicul
Cula Mare din Târgu Jiu (Casa Brăiloiu) găzduiește în perioada 28 februarie – 29 martie expoziția „Martor. Martir. Martiriu” a sculptorului Laurențiu Mogoșanu. Expoziția curatoriată de Maria Pașc, este organizată în cadrul celei de-a VI-a ediții a proiectului național „Luna Sculptorilor
Sculptura „ The Knotted Gun” - faimosul revolver cu țeavă înnodată - creat în 1980 de artistul suedez Carl Fredrik Reuterswärd, a devenit un simbol global al păcii și dezarmării în fața sediului ONU. În jurul acestei lucrări, Reuterswärd a
Una dintre versiunile celebrului „Sărut” al lui Constantin Brâncuşi, instalată acum 115 ani pe mormântul unei misterioase sinucigașe de origine rusă din cimitirul Montparnasse, apoi devenită obiectul unor ciudate fantezii erotice, s-a aflat timp de aproape 20 de ani în
Luna Sculptorilor Români este marcată anul acesta la Iași, București și Târgu Jiu și alte orașe din țară prin numeroase evenimente, pornind de la Constantin Brâncuși, de la nașterea căruia se împlinesc, în 19 februarie, 150 de ani. Expozițiile sunt
Victoria Zidaru și Reka Csapo Dup pregătesc în calitate de curatoare o expoziție de sculptură care va fi prezentată pe parcursul anului 2026 în mai multe instituții din țară și străinătate. Expoziția reunește 31 de artiști consacrați și va fi inaugurată

