Pe lângă obiectivele turistice deja celebre, precum Palatul Parlamentului și Calea Victoriei, Bucureștiul este o destinație preferată și de iubitorii de muzee de artă ce pot găsi aici edificii care găzduiesc capodopere românești și internaționale. De la Theodor Pallady și Nicolae
Un pasaj supraînălțat din epoca Renașterii, care leagă Galeriile Uffizi din Florența de fosta reședință a familiei de Medici, Palazzo Pitti, se va redeschide publicului în 21 decembrie, oferind vederi spectaculoase ale orașului istoric italian. Coridorul Vasari, numit după Giorgio Vasari,
Timișoara, Capitala Europeană a Culturii în 2023, a atras în anul respectiv aproximativ 1,3 milioane de vizitatori din țară și din străinătate și continuă să fie una dintre destinațiile de top din România. Turiștii sunt încântați de obiectivele istorice și
Pentru vizitatorii din țară și din străinătate, Iașiul are multe de oferit, fiind un amestec unic de istorie, cultură și spiritualitate. Clădiri emblematice, cum este Palatul Culturii, un adevărat simbol al arhitecturii neogotice, pagini celebre din literatura română, pe care
Orice explorator care ajunge în Constanța are la dispoziție mai multe oportunități de a-și petrece timpul și de a se încărca de frumos. Marea Neagră, plajele, cazinoul recent renovat și muzeele din Constanța sunt câteva dintre atracțiile preferate de turiști. În
Alpin Film Festival, cel mai mare eveniment cultural dedicat iubitorilor de munte, natură și aventură din România, va avea loc anul acesta în perioada 17 - 22 septembrie, în Brașov, și se va extinde în Predeal și Râșnov. Cea de-a noua
Porto, al doilea cel mai mare oraș al Portugaliei, este cunoscut pentru arhitectura sa veche, faianța pictată - numită azulejos -, palatele și muzeele și, desigur, vinul omonim exportat încă din 1700. Aflat în estuarul râului Douro, Porto este una dintre
Liverpool, recunoscut drept capitala mondială a muzicii pop, este orașul britanic cu cele mai multe muzee și galerii de artă, în afara Londrei, și are mai mult de 2.500 de clădiri clasificate drept monument. Portul Liverpool este acum sit inclus în
Dubrovnik, supranumit „Perla Adriaticii”, unul dintre orașe medievale cel mai bine conservate, cu ziduri exterioare mari și intacte, dar și cu peisaje de coastă uimitoare, este alegerea ideală pentru o vacanță. Orașul croat de pe Coasta Dalmată se remarcă prin partea veche
Vilnius, capitala Lituaniei, se remarcă prin arhitectura orașului său vechi, un amestec de gotic, renascentist și baroc, care stă ca mărturie a 700 de ani de istorie, considerat unul dintre cele mai mari și mai bine conservate orașe vechi din

