O pictură care a fost ascunsă timp de aproximativ 400 de ani și descoperită în 2019 este folosită drept copertă pentru un nou album muzical. Conservatorii de artă au descoperit lucrarea secretă atunci când au radiografiat un tablou deținut de Muzeul
Artistele Silvia Costin și Irina Gheorghe expun la Cabinet 44 din Atelierele Malmaison în perioada 19 iulie – 2 august. „Timpul privirii” prezintă un proces de lucru, un recital de concepție prezentat la Cabinet 44 de artistele Silvia Costin și Irina
Opt artiști membri ai Bucharest Collage Collective se reunesc în expoziția „H:O:T - Hues of Transformation”, deschisă în perioada 24 iulie - 24 august la Palatul Bragadiru. H:O:T ilustrează multiplele nuanțe în care poate fi preschimbată realitatea prin colaj, în viziunea
„A Real Woman”, cea mai mare expoziție publică din Europa, a fost lansată pe 6.000 de panouri publicitare în Marea Britanie, cele 11 lucrări de artă din sezonul 4 al The Gallery, care au intrat recent în colecția galeriei, prezentând
Expoziția „Multispecies” ajunge la Tulcea, unde 12 artiști vorbește despre biodiversitate și crearea unui ecosistem în care toate speciile să trăiască în armonie. WASP Studios și Institutul de Cercetări Eco-Muzeale „Gavrilă Simion” din Tulcea prezintă „Multispecies” din proiectul „Towards Future”, co-finanțat de
Proiectul „Chronicles from In-Between 495 to 570 nm”, inițiat de artista multimedia Kasia Molga, pornește de la convingerea că este important să colectăm informațiile și poveștile care să ne ajute să păstrăm memoria mediului nostru natural care se estompează. Pe
Artiștii pictează de sute de ani portrete și personaje, iar la jumătatea secolului XV a început o tradiție - inserarea autoportretelor în reprezentările altor subiecți, contemporani sau istorici. Privite cu atenție, în aceste picturi pot fi remarcate figuri reflectate în diverse
Expoziția-eseu „Én, Bretter Alice, repülők! Lici” (Eu, Alice Bretter, zbor! Lici) este deschisă în perioada 19 iulie – 10 august 2024, la Galleria28 din Timișoara. Gazdele expoziției, Maria Pașc și Andrei Rosetti, o au de această dată parteneră de dialog -
Un artist a furat o monedă istorică din vitrina de la British Museum din Londra și a depus-o într-o cutie de donații din holul muzeului. Artistul brazilian Ilê Sartuzi a sustras, în 18 iunie, moneda de argint din 1645, bătută în
Henri Rousseau, postimpresionistul francez care picta scene din junglă deși nu văzuse vreodată una cu ochii săi, s-a inspirat pentru aceste lucrări din opere literare, relatări ale călătorilor, expoziții coloniale, articole de ziar, cataloage de colecție și vizite ocazionale la