Concursul de proiecte de management pentru Muzeul Național Brukenthal din Sibiu a fost finalizat și câștigat de dr. Raluca Maria Teodorescu, care era manager interimar din mai 2025. Teodorescu a obținut media finală de 8,81, peste pragul minim (7) impus de
„Human Bloom”, care reunește lucrările a opt artiști contemporani - Eva Chapkin, Daniela Donțu-Hașcevoi, Radu Florea, Adelina Gavrilă, Daniela Grapă, Mara Popa, Bogdan Sassu și Michel Vinay - este găzduită de Elite Art Gallery din București în perioada 2 -
Cele mai importante galerii de artă își închid spațiile din New York și alte orașe americane în 30 ianuarie, în semn de protest față de extinderea operațiunilor Serviciului de Imigrare și Vamă (ICE, Immigration and Customs Enforcement), o rară manifestare
Trei noi expoziții și un eveniment ce recunoaște cele mai talentate voci feminine emergente din arta românească sunt recomandările curatorial pentru weekendul acesta în București. Living Flesh, la Leilei „Living Flesh”, expoziție de grup care reunește lucrările a doisprezece artiști cu scopul
David Lewis, designer britanic ce s-a remarcat inițial în Danemarca, a fost mereu convins că orice produs ar trebui să aibă o durată de viață lungă, atât în ceea ce privește atractivitatea, cât și rezistența. El credea în evoluția lentă,
Ion Theodorescu Sion, Camil Ressu, Octav Băncilă și Ion Andreescu se numără printre artiștii ale căror lucrări sunt incluse licitației de pictură și grafică organizată de casa Alis la 1 februarie. „Fetiță în grădină", ulei pe carton de Ion Theodorescu Sion,
Târgul de artă organizat de RAD - Romanian Art Dealers, care reprezintă unele dintre cele mai relevante galerii de artă contemporană din țară, are loc anul acesta în perioada 23 - 26 aprilie, la CARO București, unde au avut loc
Ana-Maria Gălețeanu își prezintă expoziția itinerantă „[un]fold” la Centrul Muzeal „I. C. Brătianu” din Buzău începând cu 1 februarie, după ce anul trecut a fost inaugurată la galeria brașoveană Inspiratio. Curatoriată de Alexandra Ilnițchi-Ardelean, expoziția reunește lucrări în acuarelă și creion create în
Două obiecte descoperite într-un sit arheologic din sudul Greciei sunt cele mai vechi unelte din lemn găsite până în prezent, potrivit unui articol publicat în Proceedings of the National Academy of Sciences (PNAS). Obiectele provin din situl Marathousa 1, care în
Anish Kapoor, a cărui fundație a cumpărat și a restaurat Palazzo Manfrin din Veneția, va prezenta acolo - în timpul celei de-a 61-a ediții a Bienalei de Artă - cele mai ambițioase proiecte arhitecturale, realizate și nerealizate, pe care le-a

