Adrian Ghenie, cea mai mare adjudecare în prima licitație Artmark din noul sezon
O lucrare de Adrian Ghenie a obținut cea mai mare adjudecare în prima licitație a casei Artmark din noul sezon, care a avut loc pe 20 septembrie.
Noul sezon de licitații a debutat la Palatul Cesianu-Racoviţă, în format hibrid, cu o selecție de importanți artiști contemporani.
Au fost scoase la vânzare 162 de lucrări realizate de Felix Aftene, Ștefan Câlția, Sorin Ilfoveanu, Roman Tolici și Francisc Chiurariu, între alții.
„Furtună în larg”, ulei pe pânză de Adrian Ghenie, a fost vândut pentru cea mai mare sumă, 25.500 de euro, după ce fusese estimat la cel mult 5.000 de euro. Un print digital semnat de același artist și intitulat „Lenore” a fost adjudecat contra sumei de 2.750 de euro.
În cadrul licitaţiei „Arta azi”, tabloul „Sărutul”, acrilic pe pânză de Felix Aftene, a avut o valoare estimată între 5.000 şi 8.000 de euro, iar adjudecarea a fost făcută contra sumei de 9.000 de euro.
„Super Janus”, cromolitografie offset de Victor Brauner, a fost adjudecată contra sumei de 5.000 de euro, după o estimare de cel mult 1.800 de euro.
Au mai fost vândute lucrări de Sorin Ilfoveanu – „Dresorul de pisici” (3.000 de euro), Ștefan Pelmuș – „Iacob și îngerul” (2.250 de euro), Ion Iancuț – sculptura „Călător” (2.000 de euro), și Ștefan Câlția – „Casa albastră” (serigrafie, 1.400 de euro).
Ștefan Câlția a fost prezent în licitație cu alte șase lucrări, toate fiind vândute la prețuri cuprinse între 250 și 900 de euro.