Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
curatorial.ro  /  Artǎ   /  Arhiva lui David Bowie, la Victoria & Albert Museum
david bowie, schiță, the david bowie archive

Arhiva lui David Bowie, la Victoria & Albert Museum

Întreaga arhivă a artistului David Bowie, muzician și actor, a fost achiziționată de Victoria & Albert Museum și va fi expusă în 2025, într-un nou spațiu din estul Londrei.

Colecția include mai mult de 80.000 de scrisori, versuri, fotografii, amenajări scenice, premii muzicale și costume, dar și instrumente, inclusiv stylophon-ul folosit pentru single-ul „Space Oddity” din 1969.

The David Bowie Centre for the Study of Performing Arts, din Queen Elizabeth Olympic Park, va oferi „o carte de referință pentru Bowie-i de mâine”, a spus dr. Tristram Hunt, director al V&A, citează BBC.

bowie, costum kansai yamamoto, the d b archive

David Bowie, purtând un costum creat de Kansai Yamamoto

Kate Bailey, curator-șef, care a lucrat anterior pentru revoluționara expoziție „David Bowie Is…” din 2013, a spus: „Este un dar extraordinar. Urmărește întreaga carieră a lui Bowie. Sunt obiecte neprețuite de la începuturile lui, din anii ’60, până la «The Next Day» (album din 2013, n.r.) și dincolo de el”.

Alte repere din colecție sunt costumele Ziggy Stardust ale lui Bowie, realizate de Freddie Burretti în 1972, și haina cu steagul Regatului Unit creată de artist cu Alexander McQueen pentru coperta albumului „Earthling” din 1997, dar și sintetizatorul EMS al lui Brian Eno folosit de Bowie pentru albumele „Low” și „Heroes” din 1977 și exemple ale tehnicii „cut-up” utilizate de el în scrierea versurilor.

cut up, david bowie, the d b archive

Bowie a folosit tehnica cut-up, popularizată de scriitorul american William S. Burroughs

Bailey a mai spus că arhiva a fost păstrată cu „grijă fantastică” și atenție „meticuloasă” la detalii.

Proiectul, posibil datorită David Bowie Estate și unei donații de 10 milioane de lire sterline

Achiziția de către V&A și crearea centrului Bowie au fost posibile datorită David Bowie Estate și unei donații de 10 milioane de lire sterline din partea Blavatnik Family Foundation și Warner Music Group.

Într-un comunicat de presă, un purtător de cuvânt al Bowie Estate a transmis: „Prin includerea operei lui David în colecțiile naționale ale Regatului Unit, el ocupă locul care i se cuvine printre multe alte embleme culturale și genii artistice. David Bowie Centre for the Study of Performing Arts – și accesul în spatele scenei pe care îl oferă V&A East Storehouse – va însemna că munca lui David poate fi împărtășită cu publicul în moduri care nu au fost posibile până acum”.

Producătorul muzical și chitaristul Nile Rodgers, care a colaborat cu Bowie pentru albumul „Let’s Dance” din 1983, a adăugat: „Cred că toată lumea e de acord cu mine când spun că dacă un singur artist ar putea fi la V&A, ar trebui să fie David Bowie. Nu doar a făcut artă, el a fost artă!”.

Foto: schiță realizată de David Bowie (c) The David Bowie Archive