Art Safari – Acces în premieră la imagini spectaculoase din Germania dinainte de 1990
Expoziția fotografei Barbara Klemm la Art Safari marchează trei decenii de relații româno-germane și oferă acces în premieră la imagini spectaculoase din Germania dinainte de 1990.
Pe 21 aprilie 2022 se împlinesc 30 de ani de la semnarea Tratatului între România și Republica Federală Germania privind cooperarea prietenească și parteneriatul în Europa.
Cu acest prilej, Art Safari, proiect cultural finanțat de Ministerul Culturii, va oferi publicului, la a noua ediție, o expoziție semnată de cea mai distinsă fotografă din Germania. Pavilionul Aniversar este organizat alături de Institut für Auslandsbeziehungen, Institutul Goethe, Ambasada Republicii Federale Germania la București și Institutul Cultural Român.
Alături de expoziția fotografei Barbara Klemm, Art Safari va găzdui și arta maestrului Theodor Aman, lucrări semnate de artistul de vârf al avangardei internaționale Marcel Iancu, o expoziție în tandem Pablo Picasso și Salvador Dali, dar și prima expoziție personală a artistei Irina Dragomir.
Cea de-a noua ediție Art Safari va avea loc în Palatul Dacia-România din Centrul Vechi al Bucureștiului (str. Lipscani, nr. 18-20), iar în toamnă, Art Safari se va întoarce cu cea de-a 10-a ediție, cu un nou sezon expozițional de 3 luni. Este pentru prima dată în istoria evenimentului când același spațiu este folosit doi ani la rând, în baza unui parteneriat semnat între Art Safari și Muzeul Municipiului București.
Mai mult decât fotografie de presă
Expoziția al cărei curator este Matthias Flügge prezintă fotografii-mărturii ale istoriei recente a Germaniei, o țară care a fost divizată zeci de ani, dar și fotografii cu celebrități ca Madonna și Claudia Schiffer.
Multe dintre fotografiile Barbarei Klemm au devenit reprezentative pentru istoria contemporană, precum cele cu fostul cancelar Angela Merkel, modelând memoria culturală a mai multor generații.
„Rareori am făcut fotografie de modă. Odată, trebuia să fotografiez haute couture la Paris pentru un ziar. Madonna, care a intrat în sală în ultimul moment, cu tot anturajul ei, cu foarte puțin timp înainte de start, m-a fascinat prin înfățișarea și strălucirea ei, deși nu știam că este vorba despre ea, în acel moment”, povestea Barbara Klemm.
Klemm, născută în Münster, pe 27 decembrie 1939, combină fotografia documentară cu cea de artă într-un mod rar întâlnit în fotografia de presă germană.
Fotografiile din expoziție au fost inițial destinate ziarului Frankfurter Allgemeine Zeitung, la care era angajată la sfârșitul acelor ani, însă acestea reprezintă mult mai mult decât o acoperire mediatică a evenimentelor zilei.
Când arta întâlnește istoria
Expoziția este intitulată „Barbara Klemm. Light and Dark. Photographs from Germany”.
„Fotografiile din România anilor ‘70 și ‘90, dar și fotografiile Germaniei de Est și de Vest înainte și după unificare sunt, în mod clar, punctul central al expoziției, care include imagini din fiecare sferă a societății (politică, cultură și economie), «oameni în acele momente rare ale existenței care fac viața atât de specială», așa cum subliniază curatorul acestei expoziții, Matthias Flügge. Prin artă ne cunoaștem istoria, arta ne oferă o altfel de perspectivă asupra acestor lucruri. Fotografiile ei povestesc istoria recentă care inspiră multe generații”, declară într-un comunicat Ioana Ciocan, manager general Art Safari.
Peer Gebauer, ambasadorul Republicii Federale Germania în România, a transmis: „Barbara Klemm impresionează cu cele aproximativ 150 de fotografii din Germania divizată şi cea reunificată, cu portrete ale unor personalităţi ale vieţii politice, ale mediului de afaceri şi celui artistic, dar şi cu instantanee prezentând oameni în diferite ipostaze ale vieţii cotidiene sau excepţionale. Această colecţie a fost completată cu o selecţie de fotografii ale artistei, realizate pe parcursul călătoriilor sale prin România în anii 1972, 1973 şi 1991. Chiar dacă pentru ochiul privitorului modern fotografiile alb-negru ar putea părea ceva neobişnuit: aceste imagini ni se adresează printr-un limbaj universal, fiindcă redau crâmpeie de viaţă, într-un mod simplu şi totodată impresionant. Forţa şi talentul Barbarei Klemm constau în a transmite prin intermediul unei fotografii mai mult decât se vede. De multe ori realizează în mod intuitiv sensul unei compoziţii, astfel încât povestea din spatele fiecărui moment surprins iese la iveală abia în timp. Când vizitaţi expoziţia, luaţi-vă timp pentru aceste poveşti, pentru ceea ce se află înainte şi după fiecare moment în parte. Atunci veți remarca diferenţele şi asemănările între viaţa de dinainte şi după căderea Cortinei de fier”.
Expoziția va putea fi vizitată în perioada 12 mai – 7 august 2022, de luni până joi. Biletele și abonamentele pot fi achiziționate pe tickets.artsafari.ro.
Art Safari este un proiect cultural finanțat de Ministerul Culturii, aflat sub patronajul Primăriei Municipiului București și UNESCO România și realizat în parteneriat cu Muzeul Municipiului București.