Arta băimăreană, de la Hollósy Simon la Adrian Ghenie
Expoziția jubiliară „Arta băimăreană 130 (1896 – 2026)” este găzduită de Muzeul Județean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare» în perioada 6 mai – 6 septembrie.
Evenimentul e dedicat împlinirii a 130 de ani de la sosirea lui Hollósy Simon la Baia Mare, când a fost fondată Școala de pictură băimărenă, acesta reprezentând un reper în constituirea Coloniei Artistice de la Baia Mare.
Curatoriată de Strébeli Róbert, expoziția reunește 130 de lucrări semnate de 130 de artiști emblematici ai Școlii de pictură de la Baia Mare, de la Hollósy Simon la Adrian Ghenie. Proiectul configurează un parcurs sintetic al acestui centru artistic internațional, trecând prin generațiile fondatoare și etapele istorice definitorii, până la expresiile contemporane.
Selecția propune o viziune amplă asupra evoluției acestui spațiu de creație, evidențiind continuitatea unei tradiții de excepție și diversitatea limbajelor plastice actuale. Sunt aduse împreună toate reperele care au dat viață fenomenului: de la fondatori, membrii Coloniei și profesorii care i-au construit prestigiul, până la artiștii de astăzi conectați la spiritul băimărean.
Dincolo de nucleul central găzduit în sălile dedicate, proiectul aniversar se extinde în întreg muzeul. Având în vedere dimensiunea patrimoniului și limitările spațiului de expunere temporară, discursul curatorial este integrat și în sălile de expunere permanentă, incluzând lucrări ale artiștilor care, deși nu au putut fi cuprinși în selecția expoziției aniversare, sunt esențiali pentru înțelegerea fenomenului artistic.
Astfel, proiectul pune în dialog opere aparținând diferitelor perioade, tehnici și direcții estetice, conturând imaginea complexă a unei comunități artistice care a traversat transformări istorice și sociale majore, păstrându-și totodată identitatea și vitalitatea.
„Arta băimăreană 130 (1896 – 2026)” a fost prezentată și la București, în perioada februarie – martie, la Institutul Liszt – Centrul Cultural Maghiar.
Expoziția de la Muzeul Județean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare» poate fi vizitată, în perioada 6 mai – 6 septembrie, de marți până duminică, între orele 10:00 și 17:00.

