Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
Home  /  Artǎ   /  Artă contemporană, film și petreceri în festivalul Eforie Colorat
adrian preda narval prins în spațiu timp

Artă contemporană, film și petreceri în festivalul Eforie Colorat

Expoziții, petreceri, proiecții de film au loc la Eforie Sud în perioada 1 iulie – 1 septembrie, când artiștii Meri The Zu și Reinier Landwehr vor realiza o nouă lucrare murală monumentală la grădina de vară. Accesul la evenimentele incluse în programul acestei ediții a festivalului Eforie Colorat este liber.

O avanpremieră e stabilită în 29 iunie, la Acuarela Bistro din București, între orele 12:00 și 22:00, când vor avea loc ateliere dedicate ilustrației pentru copii, cursuri de scriere creativă, proiecții Short Film Breaks și o degustare de vin.

Expoziții de artă contemporană

Cinci expoziții de artă contemporană vor fi vernisate la 1 iulie, la grădina Cinemascop din Eforie Sud, de la ora 19:00.

Galeria ETAJ on Wheels a fost transformată de Mimi Pleșoianu într-o lucrare imersivă, ilustrând atmosfera idealizată a unui litoral oniric. E un portal atemporal prin care fiecare dintre noi poate trece spre un moment din timp cu amintiri dragi.

Instalația semnată de Emil Cristian Ghiță vorbește despre ecologie, folosind reciclarea ca metodă și ambalajul de sticlă ca material de lucru pentru expresia artistică. Sticla evocă o stare de grație într-un echilibru fragil, prea ușor de distrus. Privitorul ar putea deveni el însuși creator de sens, pornind de la premisa că fiecare obiect care se folosește mai mult de o singură dată devine puțin mai mult decât un consumabil efemer.

Adrian Preda, alături de Alina Marinescu, Andrei Turenici, Irina Maria Iliescu și Meri The Zu, lansează seria eco-performance „Artă (și ecologie) la Mal(ul Mării)”. Lucrările dau imagine unor scenarii triste, dar foarte probabile. Artiștii caută urmele civilizației moderne în valuri tulburi sau însoțesc până departe drumul speciilor pentru totdeauna alungate de vecinătatea cu oamenii.

Lansarea unor desene semnate de Adrian Preda e însoțită de un moment de poezie. Invitatul special este Florin Dumitrescu, autor care vorbește despre natură fără tonalități de manifest, fidel doar unui spectacol al limbajului și versificației.

La Galeria 1MP va fi vernisată lucrarea „Landscape” a Alexandrei Dumitrescu. Ea ilustrează natura, în sensul romantic al termenului, și spune o poveste, ca într-un film francez, alb-negru, din anii ‘60.

Galeria adaugă expoziții de artă și fotografie contemporană și ateliere de creație. Ea va găzdui pe toată durata verii expoziții de artă, de fotografie sau instalații de artă contemporană, printre care și cele ale artiștilor Adrian Preda, Alexandra Dumitrescu, Emil Cristian Ghiță și Matei Emanuel, curatoriate de Ioana Marinescu și Robert Băjenaru.

Institutul Francez aduce la Eforie Sud o eco-expoziție adaptată din cartea de bandă desenată „O lume fără sfârșit”, ilustrând dialogul dintre cei doi autori – Jean-Marc Jancovici și Christophe Blain. Este o poveste despre modurile în care a fost utilizată energia de-a lungul istoriei, urmărind ascensiunea energiilor fosile și, mai apoi, impactul acestor practici asupra mediului, în special asupra climei. Lucrările abordează și soluțiile posibile: energie nepoluantă, alimentație, transport, urbanism. Încă de la publicarea sa în 2021, banda desenată O lume fără sfârșit a cunoscut un succes imens. A fost cea mai vândută carte din Franța în 2022, cu mai mult de 800.000 de exemplare, și a fost tradusă în mai multe limbi.

Proiectul Art Machine, care încurajează consumul sănătos de artă, oferind expunere și susținere financiară artiștilor implicați în proces, debutează la Eforie Colorat cu 42 de desene din proiectul „#RIEN” al lui Mihai Zgondoiu. Desenele au fost create special pentru Art Machine #48.

Noi picturi murale

Artiștii Meri The Zu și Reinier Landwehr vor realiza o pictură murală de mari dimensiuni, cu suprafața de 100 mp, pe spatele ecranului de proiecție al grădinii de vară, un spațiu cu vizibilitate în oraș.

Lucrarea completează colecția semnată, în rezidențele din anii trecuți, de artiști precum Mircea Modreanu, coordonator al proiectului  ETAJ artist – run space, Lucian Sandu Milea, co-fondator al proiectului Carol 53, alături de Ana Cristina Toma – cunoscută pentru explorarea intersecționalității între experiment decorativ, modă, ilustrație, intervenții muraliste în spațiul public și privat – și de artistul francez Antoine Martinet, alias MioSHe, consacrat în lucrări monumentale care chestionează relațiile dintre om, spațiul urban și natură.

Seria intervențiilor și muralelor de la Eforie Sud a debutat cu artiști ca Barbora Idesová (Cehia), Andreea Toma (ATOMA) și Robert Obert.

Eforie Colorat este un hub cultural deschis în anul 2021 la Eforie Sud, în beneficiul turiștilor și al membrilor comunității locale, pentru comunitățile artistice și pentru grupurile de dialog civic la nivel național – care au la dispoziție, anual, o serie de rezidențe creative la Marea Neagră. Inițiat de Forumul Artelor Vizuale, în parteneriat cu Centrul Ceh și primăria orașului Eforie.