Artă monumentală – Nichita Stănescu, bronz de Paul Vasilescu
Un bust din bronz realizat în prima jumătate a anilor 1980 de sculptorul Paul Vasilescu îi întâmpină pe toți cei care ajung, din Calea Victoriei, în Parcul „Nicolae Iorga”.
Paul Vasilescu (1936 – 2012) s-a născut în județul Buzău și a studiat la București, avându-l profesor pe Boris Caragea. A putut urma cursuri în Franța, grație unei burse primite la jumătatea anilor 1960, apoi s-a stabilit în Capitală, unde din 1990 a fost profesor la Universitatea Națională de Arte.
Între distincțiile primite se numără Premiul pentru Artă Monumentală (1967), Premiul pentru Sculptură (1968), Premiul Academiei Române și Marele Premiu al Uniunii Artiștilor Plastici (1971) și Premiul Ministerului Culturii (1973).
Lucrări de for public realizate de el se găsesc în Suceava, Bârlad, Buzău, Blaj, Alba Iulia și Hunedoara. În București se remarcă statuia lui Alexandru Ioan Cuza de pe Dealul Mitropoliei.
Bustul care îl înfățișează pe Nichita Stănescu (1933 – 1983) a fost finalizat în 1984, însă amplasat și inaugurat oficial în 1993, când poetul ar fi împlinit 60 de ani. Locul a fost ales simbolic – în apropierea Academiei Române, care l-a desemnat membru post-mortem.
(De menționat că, în același parc, nu există însă nicio statuie dedicată lui Iorga.)

