Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
curatorial.ro  /  Artǎ   /  Artefacte jefuite de soldați britanici, returnate Nigeriei din Germania. Regatul Unit, somat să ia exemplu
london,–,july,2018,–,architectural,detail,of,the,benin

Artefacte jefuite de soldați britanici, returnate Nigeriei din Germania. Regatul Unit, somat să ia exemplu

Douăzeci și unu de artefacte care au fost jefuite de soldați britanici din fostul regat vest-african Benin în urmă cu 125 de ani au fost predate Nigeriei de către Germania, în condițiile în care țara care le-a furat inițial păstrează tăcerea cu privire la acest lucru.

Obiectele din setul de comori cunoscut sub numele de „bronzurile din Benin”, printre care se numără un cap de alamă al unui oba (rege), un ada ceremonial și un tron reprezentând un piton încolăcit, au fost luate din oraș în timpul unei expediții punitive britanice din 1897 și vândute ulterior muzeelor germane din Berlin, Hamburg, Stuttgart și Köln.

Pe 20 decembrie, Annalena Baerbock, ministrul german de Externe, a predat poate cel mai spectaculos dintre obiectele returnate ministrului Culturii din Nigeria, Lai Mohammed. „Ea se întoarce acolo unde îi este locul”, a spus Baerbock în timp ce înmâna o mască miniaturală a Iyoba (regina Mamă), realizată din fildeș și decorată cu perle de sticlă galbene, coral roșu și o coroană din pești somn stilizați, care a fost furată din camera de dormit a ultimului oba independent.

Operele de artă fac parte din setul de 1.000 care au fost trecute de Germania în proprietatea Nigeriei la 1 iulie, după cum a anunțat statul german.

Regatul Unit, îndemnat să ia exemplul Germaniei

Oficialii nigerieni și-au exprimat frustrarea față de Marea Britanie, care deține cea mai mare colecție de bronzuri din Benin la British Museum, dar ale cărei guverne au blocat dezbaterile privind restituirea timp de peste un secol, scrie The Guardian.

„Regatul Unit deține majoritatea operelor și am crezut că va oferi un exemplu”, a declarat Godwin Obaseki, guvernatorul statului Edo, ale cărui granițe moderne din sudul Nigeriei cuprind multe dintre regiunile care aparțineau imperiului Benin. „Ei au fost cei care au venit aici și au distrus imperiul, ei au fost cei care au jefuit piesele de aici, iar ei ar trebui să fie primii în ceea ce privește restituirea”.

Mohammed a declarat la ceremonia de predare că a sperat ca demersul Germaniei să determine Marea Britanie să înceapă discuții cu privire la bronzurile deținute la British Museum. „Dar am dat de un zid”, a spus el. „British Museum trebuie să înțeleagă că repatrierea este o etapă al cărei timp a venit”.

Foto: Bronzuri din Benin aflate la British Museum