Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
curatorial.ro  /  Artǎ   /  Artista care reprezintă Israelul la Veneția va deschide expoziția „când se va ajunge la un acord de încetare a focului”
la biennale, bienala venetia, pavilion central, curatorial.ro

Artista care reprezintă Israelul la Veneția va deschide expoziția „când se va ajunge la un acord de încetare a focului”

Artista Ruth Patir, care reprezintă Israelul la Bienala de Artă de la Veneția de anul acesta, a spus că va deschide expoziția atunci când se va ajunge la un acord de încetare a focului între țara sa și gruparea Hamas.

Patir, care a fost selectată în septembrie anul trecut să reprezinte Israelul, a declarat pentru The New York Times că nu își va deschide expoziția pentru pavilionul național de la Veneția până când nu se va ajunge la „un acord de încetare a focului și de eliberare a ostaticilor” între Israel și Hamas.

Bienala de Artă, ajunsă la a 60-a ediție, are loc în perioada 20 aprilie – 24 noiembrie, cu avanpremieră din 16 aprilie. România este reprezentată de proiectul „What Work Is/ Ce este munca” al artistului Șerban Savu.

„Urăsc acest lucru, dar cred că este important”, a declarat Patir pentru NYTimes. Patir și curatorii Tamar Margalit și Mira Lapidot nu au informat în prealabil guvernul israelian despre decizia lor de a nu deschide pavilionul, au mai declarat ei. Intitulat „(M)otherland”, pavilionul urma să prezinte mai multe lucrări noi, cu imagini generate pe calculator.

Pe un panou exterior pavilionului din Giardini este scris: „Artistul și curatorii pavilionului israelian vor deschide expoziția atunci când se va ajunge la un acord de încetare a focului și de eliberare a ostaticilor”.

După câteva săptămâni de la începerea războiului din Gaza, în care au fost uciși mai mult de 33.000 de palestinieni și care a fost declanșat de atacul Hamas din 7 octombrie în care au murit 1.200 de israelieni și au fost luați ostatici alți 240, Israelul a anunțat că va continua cu pavilionul său, în timp ce mulți din lumea artei au cerut retragerea țării de la festival.

Palestina nu a avut vreodată un pavilion la Bienala de la Veneția, deși un eveniment colateral oficial a fost organizat în 2022 de Palestine Museum US; un eveniment colateral oficial va fi organizat și în 2024. Expoziția principală a Bienalei de anul acesta, curatoriată de Adriano Pedrosa, include doi artiști palestinieni printre cei invitați: Dana Awartani și Samia Halaby.

Credit foto: curatorial.ro