Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
Home  /  Artǎ   /  Bienala de la Veneția nu ia în considerare petiții care cer excluderea unor pavilioane naționale
la biennale, bienala venetia, pavilion central, curatorial.ro

Bienala de la Veneția nu ia în considerare petiții care cer excluderea unor pavilioane naționale

Organizatorii Bienalei de la Veneția au răspuns apelului de a exclude Israelul de la evenimentul de anul acesta, având în vedere numărul de victime din conflictul dintre Israel și Hamas din Gaza, dar și unei solicitări făcute de organizația Woman Life Freedom Italy (WLFI), de a exclude Iranul, cu privire la acțiunile represive ale republicii islamice față de femei și alte voci disidente.

„La Biennale di Venezia dorește să precizeze că toate țările recunoscute de Republica Italiană pot solicita în mod autonom să participe oficial. În consecință, La Biennale nu poate lua în considerare nicio petiție sau apel pentru a exclude participarea Israelului sau a Iranului la viitoarea 60-a Expoziție Internațională de Artă”, au precizat organizatorii într-un comunicat.

Apelul făcut de WLFI a urmat unei scrisori deschise publicate la 26 februarie de Art Not Genocide Alliance (ANGA), care a fost semnată de mai mult de 8.000 de artiști și profesioniști din domeniul artelor din întreaga lume. Continuând să organizeze pavilionul israelian, ei spun că „bienala oferă platformă unui stat segregaționist care comite genocid”.

În scrisoarea ANGA e subliniat că Africa de Sud a fost exclusă de la participarea la bienală până în 1993, iar curatorul celei mai recente ediții s-a pronunțat împotriva Rusiei după invazia acesteia în Ucraina în 2022. În replică, organizatorii bienalei au declarat că decizia de a închide Pavilionul Rusiei la cea de-a 59-a ediție a Expoziției Internaționale de Artă, din 2022, a fost luată de comisarul și curatorul desemnat de ministrul Culturii din Federația Rusă, care a anunțat că nu va participa nici la a 60-a ediție.

Faisal Saleh, directorul Palestine Museum U.S., care a organizat o expoziție aprobată oficial în paralel cu Bienala de la Veneția 2022, a anunțat că propunerea lui pentru o expoziție în acest an a fost respinsă. Cu toate acestea, va exista un eveniment colateral care include artiști palestinieni, dar care nu este organizat de instituția respectivă. În aprilie, Palestine Museum U.S. va deschide o expoziție în cadrul unui eveniment colateral neoficial la Palazzo Mora din Veneția.

Înaintea organizatorilor bienalei s-a exprimat Gennaro Sangiuliano, ministrul italian al Culturii, care a declarat că evenimentul nu va exclude o prezență israeliană în acest an. El a calificat scrisoarea drept „rușinoasă” și a afirmat că cei care au semnat-o au amenințat să anuleze o cultură a libertății în Italia.