Artistul Liviu Alexa joacă fără joker într-o nouă expoziție “bad boy”

„Filcăi” este a doua expoziție personală a lui Liviu Alexa, jurnalist de investigație care a decis fără să ceară permisiunea nimănui să forțeze porțile artei contemporane cu aceeași energie cu care analizează moravurile politice și sociale cotidiene.

Dacă la Cluj-Napoca, în urmă cu două luni, prin „Noi suntem Apocalipsa”, Alexa a produs un șoc de debutant, la București miza era altfel definită: nu mai trebuie să demonstreze că poate, ci că știe încotro se îndreaptă. Și că are forța creativă de a menține același tonus inteligent-informal al lucrărilor.

Proiectul „Filcăi” pornește de la un obiect cultural modest și aproape uitat, un joc de cărți tradițional al Ardealului, răspândit pe genunchii navetiștilor în vagoane de tren, la priveghiuri și în bodegile de cartier. Alexa îl recuperează nu ca pe un artefact de muzeu etnografic, ci ca pe un vehicul narativ, redesenând cele douăzeci de cărți ale jocului sub formă de pânze mari, fiecare cu un personaj reîncarnat în prezentul imediat. Lucrările sunt gândite ca un pachet supus voinței destinului: cărțile sunt amestecate, distribuite, jucate, iar rezultatul nu este controlat de nimeni cu adevărat, nici măcar de însuși artistul. Inspirat de cărțile de Tarot desenate de Dalí în ultimii ani de viață, Alexa alege calea mai dificilă: nu simbolismul mistic-rarefiat al tarotului, ci tocmai grosimea vieții privite pe fereastră, formate din obiectele banale, eșecurile domestice, miturile uzate de cotidian. Tablourile spun fiecare o poveste, detaliat, epic, neașteptat și au o idee de forță. Poate că aceasta este cea mai pregnantă impresie a colecției realizate de artist: o unitate stilistică, o expresivitate omogenă declinată în douăzeci de episoade care surprind și intrigă.

Ochilă, personajul-wingman al lui Harap Alb, apare în pânza lui Alexa ca un mascul alfa devorator de semințe, un Natural Born O’Killă îmbrăcat în tricou polo, așezat la masa de joc fără de adversari. Ochii îi sunt detașați, ca niște drone de (re)cunoaștere care scrutează dedesubturile „până la umbra iepurelui”. La fel de memorabil este Caligula, reîncarnat într-un investor-guru de succes, prezentând board-ului pe noul CEO – același cal favorit, de data aceasta cu ceas scump și cravată – în timp ce pe peretele din spate, într-o aură de sfânt, veghează un Maradona cu plete, idol improbabil, dar ales de comunitate. La fel de agresivă și incomodă este pânza dedicată Regelui Părinților – un copil grăsun și sarcastic, care își plimbă în lesă părinții resemnați și încurcați de consecințele neprevăzute ale propriilor acțiuni.

Privite mai atent, pânzele lui Alexa sunt pline de „nefăcute”, așa cum mărturisea în vernisaj chiar autorul. Detaliile sunt ascunse la vedere, dar cer privitorului să zăbovească, să caute și eventual să descopere. Printre ele se strecoară, cu intenție nedisimulată, o sumedenie de branduri recognoscibile: logouri, ambalaje, referințe la platforme digitale și la cultura consumului imediat. Nu este decorațiune, pare o critică a excesului. Alexa construiește un rechizitoriu vizual împotriva unei societăți care trăiește pe rețelele de socializare și nu mai are timp să trăiască „de-adevăratelea”, o societate care și-a înlocuit experiența directă cu iconografia ei comercială.

Poate cel mai curajos pariu al lui Alexa este că refuză în continuare abstractul ca refugiu. Pânzele sale sunt narative, voit amuzante prin asocierile neașteptate și inserturile de material, dar în continuare incomode. Ele se adresează unui public larg, dar fără să facă rabat de la mesajul personal. Această alchimie de accesibilitate fără simplism și umor negru fără populism este tocmai ceea ce lipsește frecvent din scena artei contemporane românești, prea afectată pe alocuri fie de sindromul de castă, fie de decorativismul comercial.

A doua expoziție confirmă că prima nu a fost un accident. Liviu Alexa nu are nevoie de vreun joker miraculos care „să taie” tot potul, are nevoie doar să își joace „mâinile” cu aceeași consecvență și libertate care încep să compună un program artistic coerent. Îndrăzneala artistului merge dincolo de ritmul în care și-a organizat expozițiile (două vernisaje în 3 luni), și-a cotat lucrările la prețul de 12.000 de euro fiecare, și-a însoțit fiecare dintre expoziții de o campanie foarte abilă de marketing; însă și pozitionarea pe care și-o asumă în arena picturii contemporane locale stârnește controversă și, deci, interes. O parte din pânze sunt deja vândute, iar acest lucru aduce vestea bună că arta, însoțită de talent și idei, atunci când este augumentată cu efort de marketing susținut, se poate vinde la prețuri premium. Cumpărătorul uneia dintre lucrări, colecționar de artă recentă, a declarat pentru Curatorial la momentul venisajului că “această pânză este cea mai nespusă dintre poveștie Scufiței Roșii, e un accent vizual aparte, o metaforă dură și actuală a felului în care victima se poate lesne transforma în agresor. Da, este un preț ridicat pentru un artist aflat la început de drum, dar parte din misiunea celor care iubesc arta contemporană este sustinerea pe care o pot acorda, acolo unde identifică talent, viziune, creativitate, tocmai pentru a stimula creșterea pietei locale”.

Vernisajul „Filcăi” a avut loc în 16 aprilie la galeria Kulterra din București, iar expoziția, curatoriată de prof. univ. dr. Lucian Nastasă-Kovács, poate fi vizitată până la 10 mai 2026.