„Atingerea privirii” – Lucrări din sticlă, metal, piatră și lemn, la Palatul Parlamentului
Expoziția „Atingerea privirii”, cu lucrări din sticlă, metal, piatră și lemn create de artistul plastic Nicu Dumitrescu, este vernisată în seara de 3 aprilie, ora 17:00, în sala „Constantin Brâncuşi” a Palatului Parlamentului.
Despre artist şi opera sa va vorbi criticul de artă Marius Tiţa, curatorul expoziției. El consideră că Nicu Dumitrescu aduce, prin lucrările sale din sticlă, metal, piatră şi lemn, o privire specială asupra materialităţii imaginilor şi a emoţiilor estetice.
„În expoziţie vom descoperi noile valenţe ale căutărilor sale artistice, continuarea unor teme generoase, spirituale şi religioase, cu accent pe marile idei ale umanismului. De asemenea, este pentru a doua oară când Nicu Dumitrescu expune păretarele sale de sticlă, interpretare în manieră personală a unui fenomen social, rural mai ales, pe care ni-l amintim din secolul trecut”, spune curatorul.