Ce pictor faimos este în același club cu Jimi Hendrix, Kurt Cobain și Janis Joplin

“Club 27” este numele informal al grupului de artiști fabuloși care, coincidență, s-au stins la vârsta de 27 de ani, fără a avea posibilitatea să își ducă la maturitate potențialul extraordinar. Lumea include în „Club 27” mai degrabă muzicieni – Jimi Hendrix, Janis Joplin, Kurt Cobain, Amy Winehouse, Jim Morrison, dar puțini știu că există și o mână de artiști vizuali care se înscriu în acest tragic grup – Egon Schiele, Jean-Michel Basquiat sau August Macke.

Dacă Schiele s-a stins în pandemia din 1918, iar Basquiat ca urmare a consumului de substanțe, puține se știu despre viața și cariera unui pictor care trebuia să devină mult mai mare decât a rămas în istorie – August Macke.

Începuturile

Imaginați-vă un tânăr artist german, cu ochii strălucitori și pensula în mână, gata să schimbe lumea prin culori. Acesta era August Macke, un suflet sensibil și un vizionar al artei, a cărui viață, deși scurtă, a lăsat o amprentă de neșters în istoria picturii. Născut într-o zi de iarnă, pe 3 ianuarie 1887, în micuțul orășel Meschede, din Germania, August a crescut sub privirea atentă a tatălui său, un inspector de construcții cu o pasiune secretă pentru artă.

Copilăria petrecută în Koln și Bonn i-a oferit lui August o paletă variată de experiențe. Străzile medievale din Koln, cu arhitectura lor gotică impunătoare, precum și atmosfera liniștită a Bonn-ului au devenit primele sale surse de inspirație. Puteți să vi-l imaginați pe tânărul August, cu un carnețel uzat în mână, schițând în grabă contururile clădirilor sau expresiile trecătorilor?

Între 16 și 23 de ani, Macke a trecut printr-o transformare remarcabilă, de la un adolescent talentat și visător la un artist maturizat rapid și inovator.

Anul 1904 a marcat un moment crucial în dezvoltarea sa artistică. La 17 de ani, Macke s-a înscris la Academia de Arte Frumoase din Düsseldorf. Aici, și-a rafinat tehnicile și a intrat în contact cu alți tineri artiști talentați. Cu toate acestea, spiritul său rebel și inovator l-a făcut să se simtă adesea constrâns de rigiditatea academică.

Aici, printre șevalete și mirosul de uleiuri, își găsește cu adevărat chemarea. Pe măsură ce se apropia de vârsta de 18 ani, Macke a început să-și contureze propriul stil artistic. Influențat de impresionism și de mișcările de avangardă ale vremii, experimentă cu culori puternice și forme simplificate. În această perioadă, a întâlnit-o și pe Elisabeth Gerhardt, care avea să devină nu doar soția sa, ci și muza și sprijinul său necondiționat.

În căutarea propriei voci artistice, Macke a călătorit la Paris în 1907. Orașul luminilor i-a deschis noi orizonturi. A fost fascinat de lucrările lui Matisse și Cézanne, care l-au inspirat să exploreze și mai mult puterea culorii și a formei. Aceste experiențe au avut un impact profund asupra stilului său în devenire.

În 1909, la vârsta de 22 de ani, se căsătorește cu Elisabeth Gerhardt, femeia care îi va fi alături până la sfârșit și pe care o va înfățișa în zeci de portrete. Dar adevărata magie în lumea lui Macke se petrece în compania altor doi mari artiști.

Călărețul albastru

1911 este anul în care August își găsește cu adevărat tribul artistic. Alături de Wassily Kandinsky și Franz Marc, devine parte din grupul „Der Blaue Reiter” (Călărețul Albastru). Cei trei poartă discuții aprinse despre artă, filozofie și viitor. August, cu ochii strălucind de entuziasm, își împărtășește viziunea despre culori vibrante și emoții pure transpuse pe pânză.

Prietenia sa cu Franz Marc merită o mențiune specială. Cei doi artiști, deși diferiți în stil, găsesc unul în celălalt un companion de nădejde și o sursă constantă de inspirație.

În aprilie 1914, cu doar câteva luni înainte ca lumea să fie aruncată în haosul Primului Război Mondial, August pornește într-o călătorie care îi va schimba pentru totdeauna perspectiva artistică.

Alături de Paul Klee, explorează Tunisia, o țară care îl fascinează prin lumina sa unică și peisajele exotice. Experiența nord-africană va însemna pentru Macke un moment unic de creație, sursa unora dintre cele mai originale lucrări, care astăzi sunt considerate definitorii pentru moștenirea lui artistică.

Războiul

Dar destinul are alte planuri. În 1914, când lumea se prăbușește în haosul primului război mondial, August este chemat pe front. Cu inima grea, își îmbrățișează familia pentru ultima oară, promițând că se va întoarce.

Experiența războiului, traumatizantă pentru orice om, îl influențează dramatic și pe tânărul Macke. Înconjurat de distrugeri și suferință, el își expune trăirile în câteva scrisori pe care le trimite prietenilor și soției.

„Franz (Franz Marc n.r.), războiul este mult mai îngrozitor decât mi-am imaginat vreodată. Când pictam acele scene de natură, credeam că exprim ceva etern, ceva dincolo de noi. Dar acum mă simt atât de mic în fața forțelor distrugătoare ale acestui conflict. Arta noastră, toate visele noastre par să fie înghițite de război.”

„În fiecare zi, văd mai multe victime și distrugeri. Este imposibil să nu fiu afectat de asta. Mă simt rupt între datoria de a lupta și dorința de a crea artă. Mă tem că nu voi mai putea picta niciodată cu aceeași seninătate.”

„Sunt cuprins de un sentiment profund de neputință. Știu că tu, la fel ca mine, ai visat la o lume mai bună prin artă, dar acum mă tem că războiul ne-a furat acea viziune. Este tot mai greu să-mi păstrez speranța. Și totuși, îmi spun că, dacă supraviețuim, poate vom putea găsi o nouă lumină în lucrările noastre.”

„Sper că tu (Wassily Kandinsky n.r.), acolo unde ești, poți continua să creezi, pentru că aici simt că arta noastră se stinge încetul cu încetul. Nu vreau să cred că acest război ne va lua totul, dar fiecare zi aduce noi pierderi, atât în vieți, cât și în spirit. Ar trebui să ne străduim să nu lăsăm acest război să ne distrugă visurile.”

Experiența lui August Macke pe front nu va fi însă foarte lungă. Din păcate, pe 26 septembrie 1914, într-o zi mohorâtă de toamnă, viața sa se stinge pe câmpul de luptă din Champagne, în Franța. La doar 27 de ani, unul dintre cei mai promițători artiști ai generației sale își găsește un sfârșit tragic.

Pe șevaletul din atelier rămâne o pânză neterminată, care va primi postum titlul de „Rămas bun”.

Ceea ce ar fi trebuit să rămână în istorie drept perioada de început a unui mare artist, a devenit brusc o întreagă carieră. Dar în cei câțiva ani în care a creat, August Macke a lăsat lumii o operă vastă, care îl califică drept unul dintre cei mai prolifici expresioniști. Moștenirea sa este continuu descoperită și adusă la lumină, semn că Macke poate intra definitiv în clubul legendelor.