Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
curatorial  /  Artǎ   /  Aurora Király, la New York, Basel și Saint-Louis
aurora király, women at work, 2024

Aurora Király, la New York, Basel și Saint-Louis

Aurora Király, artistă multidisciplinară, participă vara aceasta în două expoziții colective deschise în străinătate și va avea o personală în Franța.

La Brâncuși Gallery (ICR New York), face parte din expoziția „The Book of Laughter and Forgetting”, curatoriată de Charles Moore și inspirată de romanul omonim al lui Milan Kundera. Proiectul reunește artiști din România, Mexic și Statele Unite pentru a investiga memoria, istoria și ironia ca instrumente de rezistență. Expoziția e deschisă până la 19 iunie.

La Tinguely Museum din Basel, între 10 iunie și 8 noiembrie, este inclusă expoziției colective „Labouring Bodies”, curatoriată de Sandra Beate Reimann, care explorează intersecția dintre corp și tehnologie dintr-o perspectivă feministă, mutând atenția de la „muncitorul bărbat” către corpurile feminizate din sfera muncii industriale și domestice, adesea trecute cu vederea. De la istoria „calculatoarelor umane” și până la formele contemporane de procesare a datelor, expoziția examinează modul în care mașinile au modelat, ierarhizat și controlat fizicitatea umană.
Aurora Király este prezentată alături de artiști precum Berenice Abbott, Monira Al Qadiri, Rosa Barba, Alexandra Bircken, Helen Chadwick, Rebecca Horn, Mary Kelly, Suzanne Lacy, Katja Novitskova, Tabita Rezaire, Niki de Saint Phalle și Jean Tinguely.

Artista, care face parte și din expoziția „The Picture: Explaining Photography in 39 Works”, deschisă la Scânteia+ din București până în 5 septembrie, va beneficia de o expoziție solo la Fondation Fernet-Branca din Saint-Louis (Franța).

„Aurora Király: Parcours de Regards” este curatoriată de Olga Osadtschy și Yulia Fisch și provoacă și extinde granițele tradiționale ale mediului fotografic. Mai multe detalii urmează să fie anunțate.

aurora király, viewfinder #34 (timeline shift), 2025

Aurora Király, Viewfinder #34 (Timeline shift), 2025

Despre Aurora Király

Aurora Király (n. 1970, România) este o artistă care lucrează la intersecția dintre fotografie, arta textilă, desen și instalație. Lucrările ei fac parte din colecții importante, precum Museum of Modern Art New York, Muzeul Național de Artă Contemporană din București, Colecția de Artă Contemporană a Parlamentului European, precum și din colecții private din Europa și America de Nord.

Artista explorează modul în care mintea înregistrează, retrăiește și își amintește experiențele. Este interesată de investigarea teoriilor feministe în raport cu procesul de construire a identității și statutul femeilor în societate. Lucrările ei reflectă conexiuni complexe între evenimente și intersecțiile dintre sfera publică și cea privată a experienței umane.

nl image

Descoperă arta alături de noi – abonează-te acum!

Artă, artiști, frumusețe și istorii inedite..
Abonează-te la newsletter pentru o selecție curatoriată de povești din lumea artei și a frumuseții care ne înconjoară.

Nu trimitem spam! Citește politica noastră de confidențialitate pentru mai multe informații.