Baba și Mutzner, adjudecați în licitație la Alis
Lucrări de Corneliu Baba și Samuel Mutzner care au primit cele mai mari prețuri de pornire în licitația de pictură și grafică organizată de casa Alis în 7 iunie au fost adjudecate.
„Portret de tânără – Cici”, ulei pe pânză de Corneliu Baba, localizat și datat Paris noiembrie 1966, cu dedicația artistului pe verso, a fost vândut pentru 35.000 de lei, mai puțin cu 5.000 lei față de prețul de pornire stabilit inițial.

Grădina cu palmieri, Samuel Mutzner
Același lucru s-a întâmplat în cazul lucrării „Grădina cu palmieri” (1929), ulei pe pânză de Samuel Mutzner. Cu un preț de pornire de 20.000 de lei, pictura a fost adjudecată contra sumei de 17.000 de lei.
Alte lucrări ce și-au găsit cumpărători la Alis în licitația din 7 iunie sunt: „Nud văzut din spate”, ulei pe carton de George Catargi, 5.500 de lei; „Dragonul”, gravură de Marcel Chirnoagă, 1.700 lei; „Colibă”, acuarelă de Nicolae Grant, 1.400 de lei; „Lăutarii”, tuș de Constantin Piliuță, 1.100 de lei; „Pomi în peisaj”, acuarelă de George Ștefănescu Râmnic, 1.200 de lei.

Pomi în peisaj, George Ștefănescu Râmnic
În segmentul Artiști în viață au mai fost vândute două loturi – „Iarna timpului”, ulei pe pânză de Cosmin Brendea, pentru 5.000 de lei, și „Pe gânduri”, ulei pe pânză de Georgeta Grabovschi, pentru 1.500 de lei.

