Femei în artă – Ursula von Rydingsvard, sculptorița care a transformat lemnul într-un univers monumental

Sculptorița americană Ursula von Rydingsvard este recunoscută pentru lucrări impunătoare, organice, tactile realizate din scânduri de cedru care au reprezentat o replică mai liberă și naturalistă la minimalism. Ea a creat sculpturi impunătoare care evocau pereții peșterilor, valuri înghețate, scoici sau pliurile creierului unui uriaș.

Dornică să creeze, a reușit să transpună imagini aproape de neimaginat la o scară monumentală. „Sculpturile ei stau ca niște santinele, inspirând noile generații — în special sculptorițele — să viseze la noi posibilități”, după cum apreciază galeria care îi reprezintă opera, Galerie Lelong.

Născută în 1942 sub numele de Urszula Karoliszyn, într-o familie polonezo-ucraineană în nord-vestul Germaniei, și-a petrecut primii ani străbătând tabere de refugiați, trăind în adăposturi rudimentare. Familia Karoliszyn s-a stabilit în Plainville, Connecticut, în 1950. Urszula era a cincea dintre cei șapte copii, iar munca era o necesitate. A lucrat în adolescență și, hotărâtă să scape din acea lume, a reușit să ajungă să studieze mai întâi la Universitatea din New Hampshire, înainte de a se transfera la Universitatea din Miami.

După ce s-a căsătorit cu iubitul ei din liceu, Milton von Rydingsvard, s-a mutat în California în 1969, pentru ca el să-și facă rezidențiatul în medicină, și a predat arta la un liceu. Au divorțat în 1973, după ce el a suferit o cădere nervoasă și a fost internat într-un spital de psihiatrie.

Jumătate de secol de lucru cu cedru

Practica artistică a lui Von Rydingsvard era caracterizată de o fizicalitate bazată pe muncă asiduă. Și-a început cariera ca pictoriță și a realizat ulterior lucrări din rășină, bronz și pastă de hârtie, șipcile din lemn de cedru de 4 pe 4 au fost însă materialul ei caracteristic, pe care îl descria ca fiind maleabil ca untul. Lucrând cel mai adesea fără un model, acestea erau marcate cu creionul, tăiate manual, stivuite, evaluate și reconfigurate, apoi lipite, înainte de a aplica, în final, o patină de grafit pe suprafețele texturate și fațetate ale operei. Lucrările rezultate – cu ajutorul unor tâmplari, în atelier – pot părea copaci fosilizați, peisaje miniaturizate sau forme de viață extraterestre.

Pasiunea ei pentru lemn a început în timp ce urma un masterat în arte plastice la Universitatea Columbia, la mijlocul anilor 1970, după ce încercase să lucreze cu oțelul. Un coleg i-a adus scânduri de cedru și, după ce le-a folosit inițial pentru a susține sculpturi, a început să le taie în forme noi. A rămas fidelă acestui material și, în jumătatea de secol care a urmat, a lucrat atât de intens cu lemnul de cedru încât a dezvoltat o alergie la acesta, care a obligat-o să poarte un costum de protecție complet.