Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
curatorial  /  Artǎ   /  Bienale de artă în toamna 2025
bukhara,,the,historical,city,of,uzbekistan,translation:,may,god's,blessings

Bienale de artă în toamna 2025

Vindecare, rute migratorii, noi creatori și colectarea informațiilor sunt teme ale bienalelor de artă contemporană care au loc toamna aceasta în diverse colțuri ale lumii. Începând cu luna septembrie, în Uzbekistan, Brazilia, Turcia, Statele Unite și China debutează evenimente ce au în prim-plan creația actuală, dar care aduc omagii și unor artiști trecuți cu vederea până acum.

Bienala Bukhara

Bienala de artă contemporană din orașul uzbec Bukhara debutează anul acesta. Curatoarea Diana Campbell Betancourt organizează o ediție inaugurală – între 5 septembrie și 20 noiembrie – cu tema vindecării. Lista artiștilor include nume ca Gabriel Chaile și Tavares Strachan, dar adevăratele vedete vor fi probabil artiști din Asia Centrală, precum Gulnur Mukazhanova, o artistă kazahă care a marcat 700 de ani de la moartea lui Marco Polo la Bienala de la Veneția din 2024 prin lucrări textile.

Bienala São Paulo

Bonaventure Soh Bejeng Ndikung, directorul Haus der Kulturen der Welt din Berlin, conduce cea de-a 36-a ediție a celei mai importante bienale din America Latină, pentru care s-a lăsat inspirat de rutele migratorii ale păsărilor și de cursurile râurilor. Premisa ambițioasă va fi ilustrată prin lucrările unui grup de tineri artiști în ascensiune, de la Josèfa Ntjam la Precious Okoyomon.

Bienala São Paulo, ce are loc între 6 septembrie 2025 și 11 ianuarie 2026, pune accentul pe artiști decedați care primesc acum recunoașterea cuvenită. Unul dintre aceștia este Mohamed Melehi, liderul mișcării moderniste Casablanca Art School, care a debutat postum la Bienala de la Veneția de anul trecut.

Bienala Istanbul

După o amânare de un an și o schimbare curatorială, Bienala Istanbul revine având-o pe Christine Tohmé la cârma. Ediția sa se concentrează pe noțiunea de „Pisica cu trei picioare”, o ființă tripedă care trebuie să practice „o nouă gimnastică, adesea șovăitoare, dar rezolvată cu o grație neîncetată”, la fel ca artiștii implicați, conform declarației curatoriale.

Bienala Istanbul a fost împărțită în trei părți, prezentând lucrări ale unor artiști precum Simone Fattal, Lungiswa Gqunta, Khalil Rabah și Jagdeep Raina. Evenimentul are loc în perioada 20 septembrie – 23 noiembrie.

Made in L.A.

Bienala Made in L.A. de la Hammer Museum din Los Angeles este sursă de talente de urmărit. În urma incendiilor care au devastat orașul la începutul anului, au răsărit multe creații. Printre artiștii prezenți în lineup se numără fotograful Widline Cadet și regizoarea Na Mira.
Essence Harden și Paulina Pobocha sunt curatorii expoziției.

Made in L.A. are loc în perioada 5 octombrie 2025 – 1 martie 2026.

Bienala Shanghai

Bienala Shanghai de anul acesta este condusă, în premieră, de o femeie – Kitty Scott, secondată de Daisy Desrosiers și Xue Tan.

Cea mai prestigioasă bienală din Asia nu a publicat încă lista artiștilor, însă conceptul e centrat pe noțiunea de colectare a informațiilor.

Scott a promis că expoziția sa, intitulată „Does the flower hear the bee?”, va fi concentrată și asupra non-umanilor, prezentând „o rețea mai largă de agenți comunicativi care modelează colectiv lumea”.

Bienala are loc între 8 noiembrie 2025 și 31 martie 2026.

nl image

Descoperă arta alături de noi – abonează-te acum!

Artă, artiști, frumusețe și istorii inedite..
Abonează-te la newsletter pentru o selecție curatoriată de povești din lumea artei și a frumuseții care ne înconjoară.

Nu trimitem spam! Citește politica noastră de confidențialitate pentru mai multe informații.