„Brâncuși: surse românești și perspective universale”, la final – Venituri de €1,4 milioane și 130.000 de vizitatori
Expoziția „Brâncuși: surse românești și perspective universale” de la Muzeul Național de Artă Timișoara, curatoriată de Doina Lemny, s-a încheiat la 28 ianuarie, înregistrând venituri de 1,4 milioane euro și mai mult de 130.000 de vizitatori.
Banca Națională a României a emis, cu prilejul închiderii expoziției, moneda „Brâncuși”, realizată din argint. Într-un tiraj de 5.000 de exemplare, moneda are pe față portretul artistului, iar pe revers, clădirea Muzeului Național de Artă din Timișoara, putând fi achiziționată prin sucursalele BNR din București, Timișoara, Iași, Cluj-Napoca, Craiova și Constanța, la prețul de 547,40 lei, începând din 30 ianuarie 2024.
Expoziția a fost reflectată amplu în mass media naționale și a fost recenzată în mai mult de 70 de articole în publicații internaționale, inclusiv în prestigioase cotidiene precum The New York Times, Financial Times, Le Monde, Le Figaro și Frankfurter Allgemeine Zeitung.
Element central al programului Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii, expoziția „Brâncuși” a atras un număr record de peste 130.000 de vizitatori, inclusiv 3.000 de persoane care au beneficiat de acces gratuit cu ocazia celor două maratoane culturale, în 20 decembrie 2023, respectiv 15 ianuarie 2024. Numărul de vizitatori a fost limitat doar de capacitatea de găzduire a spațiului expozițional, solicitările de bilete depășind cu mult așteptările organizatorilor.
Exemplu de colaborare între entități culturale românești și mari muzee ale lumii
Ovidiu Șandor, comisarul expoziției și președintele Fundației Art Encounters, a spus: „Expoziția Brâncuși de la Timișoara a arătat două lucruri extrem de importante care vor sta la baza evenimentelor culturale viitoare din România. Pe de o parte, a fost un exemplu de colaborare de succes între entități culturale din România și marile muzee ale lumii, printre care Centre Pompidou și Tate Modern. Pe de altă parte, suntem încântați și copleșiți de reacția publicului față de expoziție, de emoția care se simte în rândul vizitatorilor și de modul în care această expoziție a lărgit apetitul publicului pentru cultura de calitate. Este un semn că România intră într-o logică sănătoasă, în care cultura devine un obicei și nu o excepție”.
Pentru elevi, expoziția a fost o ocazie unică de a descoperi pe viu universul lui Constantin Brâncuși. Mai mult de 26.000 de elevi au luat parte în peste 900 de vizite școlare, venind din Timișoara, din 26 de orașe din țară, 18 comune și sate din regiune, dar și din străinătate (Germania, Austria, Franța, Italia, Polonia, Bulgaria, Canada, Cehia, Ungaria). Unele clase au beneficiat și de un program de ateliere oferit de Institutul Francez și Muzeul Național de Artă din Timișoara.
Opera lui Brâncuși, esenţa celei mai înalte expresii de puritate universală
În urma expoziției rămâne și un catalog bilingv (român-englez) coordonat de Doina Lemny, care reproduce 190 de imagini ale sculpturilor, desenelor și fotografiilor lui Constantin Brâncuși, alături de imagini documentare. Publicat de Fundația Art Encounters, catalogul reunește și 16 texte inedite semnate de istorici de artă români, francezi și englezi, putând fi achiziționat de la cele mai importante librării din Timișoara și din țară.
„Opera lui Brâncuşi nu este o expresie locală, ea este esenţa celei mai înalte expresii de puritate universală şi va rămâne pentru secolele următoare ca singurul obstacol de netrecut; «Patria mea! Familia mea, adierea brizei, norii care trec, râul care curge, focul care dogorește, iarba verde, iarba uscată, țărâna, zăpada». Aceste note de atelier exprimă concepția cosmogonică aflată în centrul operei lui Brâncuși atunci când este privită ca întreg și pe care această expoziție și-a dorit s-o transmită”, a punctat Doina Lemny, curatoarea expoziției și editoarea catalogului.
Cheltuieli și venituri
Organizarea acestei expoziții a costat 1.222.000 euro și a adus venituri de 1.359.000 euro, dintre care 900.000 din bilete și 459.000 euro din sponsorizări atrase de parteneri, generând un excedent de 137.000 euro. Veniturile din bilete și surplusul din sponsorizări au revenit în întregime Muzeului Național de Artă din Timișoara. Din totalul cheltuielilor, cele mai mari sume au fost necesare pentru transportul lucrărilor tur-retur, precum și pentru acoperirea costurilor asigurărilor.
Alte sume au fost necesare pentru echipa constituită special pentru acest proiect (curator, arhitect, etc.), pentru echipele de instalare, dezinstalare, pentru realizarea scenografiei, pentru demersul de comunicare, pentru medierea expoziției, pentru întreținerea acesteia în bune condiții ș.a.m.d. Aceste costuri, au transmis organizatorii, nu includ miile de ore de muncă prestate de angajații entităților implicate în organizarea expoziției, acele costuri fiind susținute de respectivele instituții din alte surse.
Expoziția „Brâncuși: surse românești și perspective universale” a fost organizată de Muzeul Național de Artă Timișoara, Fundația Art Encounters și Institutul Francez din România, fiind finanțată de Consiliul Județean Timiș.