Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
curatorial.ro  /  Artǎ   /  Bucharest Photofest #7, mai mult de 25 de evenimente și invitați din SUA, Europa și Asia
photofest 3 sigurður Ólafur sigurðsson

Bucharest Photofest #7, mai mult de 25 de evenimente și invitați din SUA, Europa și Asia

Cea de-a șaptea ediție a Bucharest Photofest va avea loc în perioada 1 – 9 octombrie, în mai multe spații din București, și reunește peste 25 de evenimente grupate în tema „Trust / Încredere”.

Vor avea loc expoziții, proiecții de film, prezentări, discuții și dezbateri, ateliere practice, proiecții și instalații video, dar și concerte live. Toate evenimentele din program sunt cu intrare liberă pentru public, iar participarea la ateliere se realizează pe bază de înscriere.

Bucharest Photofest este un festival-platformă care și-a asumat misiunea de a intermedia accesul publicului larg la unele dintre cele mai importante, actuale și relevante repere din fotografia autohtonă și internațională.

photofest 2 felicia simion

Foto: Felicia Simion

Interacțiune – ateliere practice, tururi și dezbateri

Ediția de anul acesta pune accentul pe multă interacțiune, exemple în acest sens sunt atelierele practice despre fotografie, dar și despre videografie, plimbările în oraș pentru fotografie urbană și, mai ales, în prima zi de festival un eveniment special are loc la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București intitulat „Perspective și imagini în medium format și large format” și susținut de profesori ai universității de la secția fotografie. Suntem alături și de copiii refugiați din Ucraina, iar alături de Salvații Copiii România avem incluse în program evenimente dedicate acestora.

Unul dintre invitați este artistul Sigurður Ólafur Sigurðsson (Islanda) care va susține o prezentare despre activitatea sa de fotojurnalist și bogata sa experiență în zona fotografiei documentare.

Printre evenimentele din agenda acestui an se mai numără atât expozițiile „The land of the sea” – Irene Barlian (Indonezia), „Rewired” – Felicia Simion (România), „Dispatches from Malawi” – Danilo Arenas (Japonia), „Greece’s Dirty Secret” – Anna Pantelia (Grecia), „Emotions” – Rareș Beșliu (România), cât și prezentările și poveștile semnate de Radu Diaconescu, Adrian și Roxana Cârmaciu și cele ale lui Alin Anghelovici.

O prelegere importantă va fi susținută de specialiștii, curatorii și fotografii italieni Alessandra Capodacqua, Donata Pizzi, Steve Bisson cu titlul „Empowering the Female Gaze”.

„Anul acesta, festivalul internațional de fotografie al Capitalei s-a aflat într-o situație inedită. Reprogramând pentru mai 2022 o ediție ce trebuia să aibă loc anul trecut și organizând în paralel ediția curentă, am fost determinați să menținem toate planurile și să privim cu încredere spre viitor. Acesta este și cuvântul cheie al ediției din acest an: încredere. Un nou început, o aspirație la mai bine pentru noi toți, dar în egală măsură și curaj. Conceptul proiectului nostru este de a grupa cea mai mare parte a evenimentelor din program într-o temă, iar subiectele alese, poveștile și experiențele artiștilor invitați autentifică demersul nostru. Expozițiile, de exemplu, pot fi un semnal de alarmă, iar prelegerile și prezentările pot fi motiv de încurajare, de inspirație”, a declarat Ionuț Trandafirescu, directorul și fondatorul Bucharest Photofest.

Un proiect Alternative-Culture.com. Programul complet pe: www.bucharestphotofest.ro.

Credit fotografie principală: Bucharest Photofest/ Sigurður Ólafur Sigurðsson