Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
curatorial  /  Artǎ   /  Caii care au murit în Primul Război Mondial, într-o lucrare de 82 de metri
edi constantin, curatorial

Caii care au murit în Primul Război Mondial, într-o lucrare de 82 de metri

Caii care au murit în Primul Război Mondial sunt redați într-o lucrare de 82 de metri lungime, un omagiu adus lor și fragilității de artistul Edi Constantin.

În atelierul său de la Malmaison, până acum a pus 3,5 milioane de ștampile din totalul de 8 milioane, iar acestea se regăsesc pe 7 planșe mari din totalul estimat de 16.

Artistul subliniază prin această lucrare și caracterul abstract al numerelor victimelor în general. „În primul rând, a fost numărul cel care m-a impresionat și tot încercam să îl înțeleg. Este ceva abstract. Dar a fost vorba și despre o poză. Este un fotograf american ce realizează imagini aeriene și are una în care soldați sunt aranjați sub forma unui cal, iar ea era explicată ca omagiu adus cailor care au murit în Primul Război Mondial. Încă mai cercetez, după ce am descoperit că nu este adevărat. Era de fapt despre cavaleria care păzea granița cu Mexicul”.

Fiecare planșă mare, care cuprinde 48 de bucăți, prezintă un cal „izolat”, primul omorât în fiecare bătălie. Pe lângă siluetele animalelor sunt desenate linii care descriu deplasarea trupelor în diverse bătălii. Multe au fost alese și în funcție de estetică, însă lucrarea finală nu va prezenta o anume cursivitate a acestora. „Va putea fi aranjată în multe feluri, atunci când o voi expune. Fiind realizată pe foi, ele pot fi desfăcute, suprapuse. Caroiajul planșelor trimite și la cel al hărților”.

În ianuarie 2024, Edi Constantin povestea pentru curatorial că, până atunci, adunase 2,5 milioane de ștampile. Estima că va finaliza în următorii doi ani și jumătate. El păstrează un carnețel în care notează câte ștampile a pus zilnic începând din 11 februarie 2022. Debutul lui a coincis cu începerea războiului din Ucraina, o perioadă „tensionată”, după cum spune. „Îmi era foarte greu. În timp ce puneam ștampile, mă gândeam că mor oameni aici, lângă noi”.

În unele zile reușește să pună 3.000 de ștampile, dar în medie adună 20.000 – 25.000 de ștampile zilnic. Artistul are și alte proiecte de îngrijit, astfel că estimarea lui inițială – că finalizează lucrarea în cinci ani – e posibil să fie schimbată. Cu câțiva colegi, a pornit de ceva vreme un spațiu în afara orașului – Stația Experimentală de Cercetare pentru Artă și Viață, de la Șiliștea Snagovului.

8 milioane, edi constantin, curatorial

„8 milioane” (fragment), Edi Constantin; curatorial

Venirea și plecarea din Malmaison

Cât privește atelierul său din Malmaison, a lucrat multe luni să facă spațiul potrivit pentru lucru, iar în curând va fi nevoit să plece de aici. Ca mulți alți colegi d-ai lui.

Etajul întâi de la Atelierele Malmaison a fost golit, iar atelierele și galeriile de la etajul al doilea mai au răgaz până spre finalul anului 2026. O comunitate aparte, Atelierele Malmaison va fi destrămată. Firma care administrează clădirea, Iprochim SA, al cărui acționariat majoritar este deținut de Ministerul Economiei, a decis să impună chirii de două ori mai mari odată cu expirarea contractelor, sumă pentru care un artist ar putea să își închirieze o garsonieră în care să aibă confort sporit.

Vechea conducere a Ministerului Culturii a oferit câteva variante, însă, potrivit artiștilor, erau clădiri în stare mai proastă decât au găsit fosta cazarmă militară.

Etajul al doilea era părăsit de câteva decenii. Ploua prin tavan, iar podeaua era izolată cu pământ și lână. În atelierul lui, Edi Constantin păstrează o fotografie făcută în perioada în care amenaja spațiul, dar și o monedă de pe vremea regelui Carol I pe care a găsit-o sub podea, unde se pare că fusese pusă ca să aducă noroc.

Înălțimea pereților îl ajută mult în realizarea acestei lucrări pe care acum caută să o încheie mai repede, în timp ce se gândește la variante de relocare.

Un performance pe hârtie expus într-o instituție

„8 milioane” va fi potrivit să fie expusă de un muzeu sau de o instituție. „Aștept să ajung la jumătatea lucrării, apoi o să încep să mă gândesc unde o voi prezenta”, afirmă el legat de viitorul acesteia.

„Contează că e atelierul aici, că am avut porți deschise, când oamenii au pus întrebări și mă chestionez și eu astfel. Vizitatorii au început să îmi aducă, la open doors, cai în diverse forme. Copiii sunt încântați, îmi lasă și mesaje de încurajare. Mi se pare foarte important asta și mi se pare că lucrarea crește și cu interacțiunile acestea. Dacă e să plecăm de aici, o să îmi lipsească”.

atelier edi constantin, cai, curatorial

Căluți primiți de Edi Constantin de la vizitatori; curatorial

El a pregătit în atelier și materiale informative despre Primul Război Mondial și animalele folosite atunci, pentru ca vizitatorii să aibă contextul. Pe de altă parte, subliniază că nu și-a propus să facă o lecție de istorie.

„Probabil că va fi lucrarea cu care voi fi asociat. Capela mea Sixtină, cum mai glumesc. Încă nu îmi imaginez cum va arăta, cum va fi expusă. Pe undeva, e și ca un performance, iar hârtia pe care este realizată are și caracterul ăsta – de fragilitate. Nimic nu e făcut să fie veșnic”, conchide Edi Constantin.

nl image

Descoperă arta alături de noi – abonează-te acum!

Artă, artiști, frumusețe și istorii inedite..
Abonează-te la newsletter pentru o selecție curatoriată de povești din lumea artei și a frumuseții care ne înconjoară.

Nu trimitem spam! Citește politica noastră de confidențialitate pentru mai multe informații.