Ce secrete picante ascund „Papucii” lui Samuel van Hoogstraten
Figură de neînlocuit a picturii olandeze din secolul al XVII-lea, Samuel van Hoogstraten (1627 – 1678) a fost contemporan cu Rembrandt, Vermeer și Pieter de Hooch. Tabloul său „Les Pantoufles/ Papucii de casă”, pictat între 1650 și 1675, ascunde multe secrete.
O scenă de interior liniștită?
Aproape că se aude scârțâitul greoi al ușii care se deschide pentru a permite privitorului să pătrundă în acest interior tipic Secolului de Aur. Dar, în această scenă de interior aparent liniștită, atât de îndrăgită de pictura olandeză, privirea se oprește asupra câtorva detalii intrigante: un set de chei uitate într-o încuietoare, o mătură așezată neglijent lângă perete, o lumânare care se înclină în sfeșnic, o carte pe care cineva a uitat să o închidă.
Fără a omite această pereche curioasă de papuci, care a dat numele acestui mic tablou al lui Samuel van Hoogstraten, păstrat la Muzeul Luvru. Ce enigmă încearcă pictorul să ne dezvăluie?
Samuel van Hoogstraten, maestru al perspectivei
Pictor, dar și poet, Samuel van Hoogstraten s-a format inițial în atelierul tatălui său, înainte de a urma învățăturile unuia dintre cei mai renumiți contemporani ai săi, Rembrandt. Cu toate acestea, el s-a îndepărtat de preceptele maestrului său pentru a se dedica în întregime picturii de gen și scenelor intimiste.
La fel ca Pieter de Hooch și Johannes Vermeer, care au activat în aceeași perioadă, Samuel van Hoogstraten excelează în arta perspectivei și a reprezentărilor în stil trompe-l’œil. O dovadă în acest sens este acest interior, compus din trei încăperi aliniate, pe care un ochi neatent le-ar putea confunda cu ușurință cu un singur spațiu. Pentru a nu te lăsa păcălit, este suficient să te oprești asupra diferitelor modele de gresie în formă de tablă de șah care acoperă podeaua.
Simțul detaliului
Așezată într-un colț al holului, lângă un prosop alb, o mătură mare pare să fi fost abandonată de stăpâna casei. Un joc subtil de umbre și lumină, textura frânghiei și a paielor: aici se recunoaște excepționalul simț al detaliului al lui Samuel van Hoogstraten, renumit și pentru picturile sale în stil trompe-l’œil.
Cu o meticulozitate demnă de un miniaturist, el s-a îngrijit, de asemenea, să picteze, deasupra gresiei negre și ocru care strălucește de parcă ar fi fost tocmai lustruită, plintele din faianță de Delft.
La prima vedere, este greu de observat prezența discretă a unei perechi de papuci lăsați neglijent pe pragul ușii. Totuși, pictorul încearcă mai întâi să ne atragă privirea asupra lor, deși aceasta este, totuși, atrasă irezistibil de profunzimea perspectivei.
Pentru a realiza acest lucru, Samuel van Hoogstraten le-a pus, literalmente, în plină lumină – o lumină caldă și delicată, pe care o regăsim în numeroase tablouri ale maeștrilor olandezi din secolul al XVII-lea, precum Vermeer sau Pieter de Hooch. Papucii par să fi fost scoși în grabă, de parcă stăpâna casei, deși absentă din tablou, ar fi fost întreruptă din ceea ce făcea. De ce? De cine? Răspunsul s-ar putea ascunde în camera alăturată, spre care se îndreaptă toate privirile.
Un rebus misterios
Samuel van Hoogstraten continuă să mențină misterul, împrăștiind ici și colo numeroase obiecte simbolice, a căror prezență trădează o anumită dezordine: cheile, care se detașează ca o umbră pe perete, au fost uitate în broasca ușii, lumânarea strâmbă din vârful sfeșnicului a fost stinsă în grabă, iar cartea care se clatină la marginea mesei pare să fi fost închisă la fel de repede. Cât despre pătura groasă de culoare galbenă, aceasta pare șifonată, de parcă ar fi fost atinsă în trecere de un vizitator misterios.
O lecție de morală
Pentru a descoperi cheia operei, trebuie să privim tocmai asupra tabloului agățat deasupra cheilor blocate în încuietoare. Este vorba despre o copie a lucrării „Mustrarea părintească” de Caspar Netscher, care înfățișează o tânără ale cărei obiceiuri ușuratice îi atrag mustrările tatălui. La fel ca ea, stăpâna casei este, fără îndoială, înclinată spre plăcerile trupești.
Samuel van Hoogstraten se înscrie în tradiția pură a picturii olandeze, care abundă în scene de gen aparent banale, dar pline de simboluri cu conotații morale.
Credit foto: Muzeul Luvru
