Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
curatorial.ro  /  Artǎ   /  Cele mai bune proiecte ce îmbină știința, tehnologia și arta, în competiția STARTS Prize 2022
starts prize

Cele mai bune proiecte ce îmbină știința, tehnologia și arta, în competiția STARTS Prize 2022

Artiști, oameni de știință, tehnicieni, instituții, laboratoare și companii sunt așteptați să își înscrie cele mai bune proiecte pentru STARTS Prize 2022 acordat de Comisia Europeană.

Anul acesta, ca în fiecare an, sunt căutate lucrări inovatoare aflate la intersecția dintre știință, tehnologie și artă ce pot contribui la inovația științifică și socială.

Vot fi acordate două premii, fiecare în valoare de 20.000 de euro: „Grand Prize – Innovative Collaboration” va fi oferit unor proiecte inovative care combină tehnologia cu artele, cu scopul de a deschide noi căi pentru inovație; „Grand Prize – Artistic Exploration” va recompensa cercetarea artistică și lucrările care au potențialul de a influența sau schimba modul în care tehnologia este folosită, aplicată sau percepută.

Pe lângă premiile în bani, câștigătorii vor primi și trofeele STARTS Prize și vor avea ocazia să participe la Ars Electronica Festival din Linz în luna septembrie, Bozar în Bruxelles, Waag în Amsterdam, Frankfurter Buchmesse și alte evenimente de la instituții partenere.

Proiectele pot fi depuse până pe 2 martie. Nu există taxă de participare în competiție.

STARTS Prize al Comisiei Europene este promovat și gestionat de Ars Electronica, Bozar, Waag, INOVA+, T6 Ecosystems, French Tech Grande Provence și Frankfurter Buchmesse. Competiția este parte a STARTS Initiative a Comisiei Europene.