Cézanne, admirat de 78 de artiști/ galerie foto

Matisse, Gauguin, Picasso, Signac, Sérusier, Doig, Warhol, Soulages, Mortensen și Wesselmann se numără printre cei 78 de artiști care au fost inspirați de înotătorii, portretele, peisajele și naturile moarte ale lui Paul Cézanne. Lucru demonstrat de expoziția impresionantă dedicată pictorului la Grand Palais Paris și care, în săptămâna Art Basel, a fost plină de vizitatori. Curatorial a vizitat-o.

„Cézanne este puntea de legătură între modul de creație al impresioniștilor și cel al neoimpresioniștilor”, spunea Paul Signac în 1897.

Dacă Paul Gauguin îl îndreaptă pe Cézanne pe calea simbolismului, Signac este în mod particular interesat de tehnica sa. Cézanne, potrivit lui Signac, acordă aceeași importanță fiecărei tușe de culoare.

174 opere sunt prezentate la Grand Palais – 69 de lucrări ale lui Cézanne și 105 ale altor 78 de artiști care l-au admirat.

Un artist pentru artiști

Paul Cézanne este adesea prezentat ca un artist pentru artiști. Pentru a aprecia pictura, mai apropiată de formă decât de fond, e nevoie de ochi de pictor. De altfel, de la finalul secolului al XIX-lea, artiștii sunt printre primii care îi recunosc valoarea. Înainte de moartea sa în 1906, el era deja un subiect de discuție în ateliere și un model de urmat.

„Cezanne și noi” este prima expoziție care spune o dublă poveste, din anii 1880 până în prezent: cea a influenței sale fundamentale și cea, în contracurent, a artiștilor care s-au revendicat de la el și l-au transformat în „tatăl nostru al tuturor”, după cum spunea Picasso.

Pentru că Cézanne își scria numele fără accent, organizatorii expoziției au preluat acestă grafică. Un omagiu adus marelui pictor.

„Cezanne și noi” reprezintă, așadar, „noi” – artiștii; și noi – cei care îl privim, cu ochi contemporani, pe Cezanne prin prisma lor.

Peter Doig și Cezanne

Înotătorul din 1885 al lui Cezanne, aflat în colecție la MoMA, primul tablou din expoziție, întruchipează radicalismul artistului care îi va fascina pe artiștii care i-au urmat. Stranietatea sa atemporală își găsește ecou în misterul operelor simboliste, de la Gauguin la Doig. Geometria sa și aspectul sculptural anunță nudurile cubiste și prefigurează începutul abstracțiunii, precum și pânzele lui Jasper Johns.

La fel ca „Grand Baigneur” al lui Cezanne, înotătorul lui Peter Doig este singur în fața unui peisaj. Dar în timp ce primul își înclină capul în jos, cu mâinile în sold și un pas în față, al doilea are capul drept și mâinile la piept, imobil. Doig, urmaș al romantismului german și al simbolismului, vede altceva în pictura lui Cezanne: nu atât de multe tușe de pensulă, relația permeabilă între figură și fundal, cât caracterul enigmatic al personajului.

Roger Fry și Cezanne

Roger Fry, artist și critic britanic, a jucat un rol decisiv în recunoașterea lui Paul Cezanne în special pe lângă artiștii din Bloomsbury Group. În expozițiile pe care le-a organizat la Londra despre post-impresionism (1910 și 1912), el l-a prezentat pe Cezanne ca o figură-cheie între impresionism și artiștii de la începutul secolului XX.

În semn de admirație, el a copiat autoportretul lui Cezanne care aparținea negustorului de artă Percy Moore Rurner înainte de a fi cumpărat de National Gallery în 1925. O copie după un „Autoportret” de Paul Cezanne a realizat în 1937 și Alberto Giacometti, lucrare prezentă în expoziție.

Maurice de Vlamick și Pablo Picasso s-au inspirat din naturile moarte cu mere ale lui Cezanne, iar Modigliani a pictat, între 1917 și 1919, „Le Jeune Apprenti”, inspirat de portretele francezului.

„A picta după natură nu înseamnă a copia, ci a realiza senzații”, spunea Cezanne.

Pierre Soulage și Cezanne

Atunci când a văzut expoziția „Paul Cezanne” de la Galeria Paul Rosenberg în 1939, Pierre Soulage a declarat că a primit „un șoc al unei arte vii”. El se va orienta către abstracție după război.

În expoziția de la Grand Palais, în lucrarea „Peinture 162×130 cm, 29 juin 1956”, din colecția Centre Pompidou, Soulages redă un joc vizibil al tușelor de pensulă aplicate pe suprafața pânzei.

Expoziția prezintă istoria unei moșteniri fără egal, care se desfășoară atât printr-un joc de influențe, cât și prin revendicarea unui maestru comun, începând cu primii săi adepți: în anii 1880-1890, într-o perioadă în care Cézanne, obosit de eșecuri, nu mai încerca să-și expună lucrările, câțiva pictori au descoperit cu uimire opera sa în magazinul tatălui Tanguy. Radicalismul său formal i-a întărit în căutarea unei arte „pure”, deja angajată pe calea abstracției.

Apoi, expoziția abordează momentele cheie ale recunoașterii artistului, începând prin a sublinia importanța comerciantului Ambroise Vollard, a imensei sale colecții, precum și a primelor expoziții pe care le-a dedicat artistului între 1895 și 1906. Sunt menționate, de asemenea, primele achiziții ale muzeelor, expoziția postumă de la Salonul de Toamnă din 1907 și marile expoziții internaționale din anii 1910.

Expoziția ilustrează diversitatea interpretărilor operei lui Cézanne în cadrul mișcărilor avangardiste europene și internaționale din anii 1910, care au pus toate sub semnul întrebării relația operei cu realitatea și au reflectat, alături de Cézanne, asupra faptului că „arta este o armonie paralelă cu natura”.

Această interpretare bogată, prezentă încă de la început, constituie firul roșu al expoziției. Ea arată cum, începând cu Cézanne, triumful artei moderne și al formalismului asociat acesteia – reducerea picturii la elementele sale fundamentale de compoziție – sunt în permanență reinterpretate sau depășite.

Artistul a devenit unul dintre părinții incontestabili ai artei moderne occidentale și continuă să fie privit, în perioada postbelică, de către actorii unei renașteri a abstracționismului în Europa și în Statele Unite, atât de către adepții abstracționismului liric sau optic, cât și de către cei ai picturii „hard edge”. Această istorie plină de nuanțe, în care fiecare își apără propriul Cezanne la fel de mult ca și calea pe care o explorează, este prezentată aici.

Expoziția „Cezanne et nous” se vede la Paris până în 17 ianuarie 2027.

Credit: Paul Cezanne în Aix-en-Provence, Gertrud Osthaus; curatorial