Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
curatorial.ro  /  Artǎ   /  Christo și François Morellet, în licitație la Paris
christo

Christo și François Morellet, în licitație la Paris

Lucrări de Christo și François Morellet se numără între cele 48 de loturi incluse în licitația de artă contemporană programată de Sotheby’s Paris pentru 8 iunie.

Din patrimoniul Christo și Jeanne-Claude provin trei lucrări. „Wrapped Jerrycan” (1961) și „Package” (1963) reprezintă două lucrări timpurii importante în opera artistului. Christo a început să împacheteze obiecte în 1958, ca metodă de îmbunătățire a accesibilității la sculptură urmându-l pe Marcel Duchamp.

„Brite Green Store Front, Project” (1965) provine din seria „Store Front”, pe care a început-o în 1964, anul în care Christo și soția lui, Jeann-Claude, s-au mutat la New York.

Cea mai mare estimare a fost acordată „Package”, de 350.000 de euro, în timp ce „Wrapped Jerrycan” a fost estimată la maxim 200.000 de euro.

În licitație se regăsesc și lucrări de Lucio Fontana, Zao Wou-Ki, Pierre Soulages, Kazuo Shiraga, Anselm Kiefer, Jan Schoonhoven și cinci semnate de François Morellet.

francois morellet

François Morellet

Lucrările francezului, executate între 1949 și 1971, oferă o perspectivă panoramică asupra producției artistului și ilustrează spiritul lui inovativ. Cea mai scumpă dintre ele este estimată la maxim 150.000 de euro.

Morellet, considerat unul dintre pionierii artei minimaliste și conceptuale, a fondat Groupe de Recherche d’Art Visuel cu Le Parc, Sobrino, Garcia Rossi și Yvaral. Membrii grupului au avut un impact important în expansiunea Cinetismului și a Op-art.

Fotografie principală: Christo – „Package”, „Wrapped Jerrycan” și „Brite Green Store Front, Project”