Colaje tridimensionale post Dada și bricolaje readymade, la Muzeul Național Cotroceni
Muzeul Național Cotroceni vernisează în 16 mai, la ora 15:00, în holul Salonului Cerchez, expoziția aniversară a artistei Ileana Dana Marinescu, „Din adâncuri + Din văzduh = 80”.
Ileana Dana Marinescu realizează și expune creații artistice a căror expresivitate vine dintr-o utilizare surprinzătoare a materialelor. Pe cât de brute și rudimentare pot fi unele dintre acestea, pe atât de potențat poetic este mesajul din spatele reprezentărilor.
„Lucrările Ilenei Dana Marinescu pot fi catalogate ca niște colaje tridimensionale, post Dada, bricolaje readymade, care au marea calitate de a fi pe înțelesul tuturor, indiferent de vârstă sau de pregătirea artistică a privitorului. Deși lucrările Ilenei Dana Marinescu aduc în interpretare inclusiv aspecte dramatice, amuzamentul fin al reprezentărilor primează într-o emanată și contagioasă bucurie de viață”, spune Cosmin Năsui, critic de artă.
În completarea proiectului personal al artistei, „Sosia mea”, din 2022, expoziția aniversară continuă misiunea ei de a crea un mod special de a face educație prin cultură, facilitând și menținerea interesului pentru cunoașterea unei personalități a artei.
Expoziția „Din adâncuri + Din văzduh = 80” va putea fi vizitată în perioada 17 mai – 30 iunie 2024, în cadrul turului complet al muzeului sau în cadrul turului expozițional, de marți până duminică, în intervalul orar 09:00 – 17:00, doar în baza unei programări prealabile, la adresa de e-mail vizitare@muzeulcotroceni.ro sau la numerele de telefon 021.317.31.07 / 0725.518.381.
De asemenea, expoziția va putea fi vizitată și în cadrul evenimentului cultural anual Noaptea Muzeelor, în 18 mai.