Colecţia de rețete a lui Henri de Toulouse-Lautrec

„The Art of Cuisine”, o carte de bucate pe care comerciantul de artă Maurice Joyant, prietenul lui Henri de Toulouse-Lautrec, a publicat-o într-o ediție limitată imediat după moartea artistului în 1901, la vârsta de 36 de ani, oferă o privire asupra stilului de viaţă din cafenelele şi cluburile de noapte pariziene surprinse în pânzele artistului.

Volumul adună rețete pe care Toulouse-Lautrec și Joyant le-au elaborat sau colecționat împreună și dezvăluie faptul că artistul era un gurmand unic. „Atelierul său, pe lângă faptul că era un loc de muncă, era și un bar atât de bine aprovizionat încât putea oferi vizitatorilor o varietate infinită de cocktailuri”, scriu cercetătorii Philippe Huisman și M. G. Dortu în introducerea la o reeditare din 1966. Aceste băuturi, adaugă ei, erau „esențiale”, în opinia artistului, „pentru buna contemplare a unui tablou”.

Într-adevăr, creația artistică și pregătirea ospățului par să fi fost la fel de importante pentru pictor, cât și pentru ilustrator. Toulouse-Lautrec a creat desene și printuri pentru meniurile sale (unele sunt incluse în volum, care a fost reeditat ultima dată în 1995) și chiar a combinat arta și mâncarea în acțiuni care ar putea fi considerate performance art, avant la lettre.

Pictorul Édouard Vuillard își amintește că, la un dineu pe care Toulouse-Lautrec l-a organizat în apartamentul său din capitala Franței, acesta și-a scos oaspeții la o scurtă plimbare după felul de brânză. Ajungând la casa unor prieteni muzicieni, el le-a arătat un Edgar Degas care se află acum la Luvru și se spune că a declarat: „Acesta este desertul vostru”. Cu altă ocazie, a insistat să pregătească una dintre specialitățile sale, „Homar a l’Américaine” (care presupune sacrificarea acestei creaturi vie), în salonul unui prieten care s-a grăbit să își acopere mobila.

Reţete bizare

Multe dintre rețetele din carte îi vor părea cititorului modern obscure, chiar bizare. Prepararea ţiparului înăbușit cerea exemplare „din râuri cu apă limpede și curgătoare”. Rețeta pentru „prepeliță în cenușă” este descrisă astfel: „La sfârșitul lui septembrie, începutul lui octombrie, după ce ați ucis niște prepelițe grase, jumuliți-le și goliți-le”. O alta cere ca un picior de 19 kilograme de la un mistreţ de 300 de kilograme să fie lăsat afară „timp de trei zile în aerul iernii”. Intenționați să vă ocupați de rața presată (canard au sang), o specialitate a restaurantului Grill din New York? Aceasta „trebuie preparată și consumată în termen de două ore de la moartea raței”, prin sufocare, sunt recomandările. Mai accesibil pentru bucătarul amator este „The Convent Serpent”, un tort cu migdale pe post de solzi.

Volumul a fost „scris într-o epocă în care cărțile de rețete erau interesante, dar destul de imprecise”, subliniază scriitoarea de gastronomie Barbara Kafka într-o prefață. „Instrucțiunile erau neregulate. Măsurătorile erau în general vagi”. Din fericire, Kafka oferă măsurători precise în unele cazuri, pentru aceia dintre noi care nu dispun de cunoștințele unor bucătari ambițioși din secolul al XIX-lea. De exemplu, ea îi sfătuiește pe cei care prepară punch-ul cu rom al lui Toulouse-Lautrec și Joyant să folosească patru cești de apă, patru kilograme de zahăr, 10 cești de rom și două cești de ceai.

Celebrul cocktail „Earthquake” al lui Toulouse-Lautrec nu este inclus în carte, dar este destul de ușor de preparat: jumătate absint și jumătate coniac, într-un pahar.

Toulouse-Lautrec era o persoană care se bucura din plin de viață, dornic să își distreze prietenii. Plăcerea era la baza practicii sale. „Avea întotdeauna la el o răzătoare mică și o nucșoară pentru a aromatiza paharele de Porto pe care le bea”, își amintește poetul Paul Leclercq.

Foto credit: Museum of Fine Arts Boston, Henri de Toulouse-Lautrec, „At the Café La Mie” (circa 1891)