Colecționarii Ligia și Pompiliu Macovei, într-o arhivă inedită
Medalionul expozițional „Colecționarii Ligia și Pompiliu Macovei într-o arhivă inedită”, lucrările grupate sub acest generic fiind așezate chiar în casa în care au locuit odinioară cele două personalități de formație artistică, poate fi vizitat începând cu 17 mai, de la ora 10:00.
Colecția de Artă „Ligia și Pompiliu Macovei”, aflată pe Strada 11 iunie din București, face parte din ansamblul muzeelor și colecțiilor aflate în administrarea Muzeului Municipiului București (MMB). Construcția este realizată în stil eclectic francez și finalizată după terminarea Primului Război Mondial, la cererea lui Henry Moscona. Proiectul de arhitectură care a însoțit solicitarea pentru autorizația de construcție depusă la 27 februarie 1916 de Moscona a fost semnat de arhitectul diplomat Rudolf Quich.
„Medalionul expozițional este dedicat vieții celor doi, cu accent pe destinul colecționarului. Pompiliu Macovei (1911 – 2008) a ocupat de-a lungul carierei sale funcții importante, de la profesor la ambasador. A fost arhitect-șef al Capitalei, profesor, președinte U.A.R., ministru al Culturii, ministru adjunct al Ministerului Afacerilor Externe și primul ambasador român UNESCO la Paris. În arhiva Colecției de Artă «Ligia și Pompiliu Macovei» există numeroase fotografii care îl înfățișează pe acesta în diferite călătorii în jurul lumii, alături de soția sa, precum și alături de personalități importante, în Franța, Italia, Polonia, Tunisia, Belgia, dar și în ținuturi orientale precum Iran și China. Pompiliu Macovei a organizat expoziții în întreaga lume, evenimente prin care a promovat arta și arhitectura românească, dar și potențialul economic al României”, spune Cristina Ioniță, curator și muzeograf, secția Artă de la Muzeul Municipiului București.
Rolul soților Macovei în societate
Ligia Macovei (1916 – 1998), pictoriță și graficiană, a fost o prezență marcantă în evoluția artei românești. Fotografiile selectate, adaugă Ioniță, o surprind pe artistă pictând în atelierul din reședința familiei din București sau în călătorii, unde, alături de soțul său, organiza expoziții personale ori participa la expoziții de artă românească.
Fotografiile înregistrează vizite în România ale unor șefi de stat, precum Richard Nixon, președinte al SUA, Mohammad Reza Pahlavi, ultimul șah al Iranului, Iosip Broz Tito, președinte al Republicii Socialiste Federative Iugoslavia, dar și vizite diplomatice ale celor doi soți în străinătate și întâlniri cu Habib Bourguiba, președinte al Tunisiei, Giovanni Gronchi, președinte al Italiei, Albert Parisis, ministru francez al Culturii, Lucjan Motyka, ministrul polonez al Culturii, și Chedli Klibi, ministru tunisian al Culturii.
Această expunere urmărește o componentă memorială, prin punctarea unor informații valoroase referitoare la viața celor doi soți, oferind privitorului o viziune amplă despre poziția lor în societate, vizitele diplomatice și călătoriile lor în străinătate.
Medalionul „Colecționarii Ligia și Pompiliu Macovei într-o arhivă inedită” va putea fi vizitat la Colecția de Artă „Ligia și Pompiliu Macovei” în perioada 17 mai – 4 august 2024, de miercuri până duminică, între orele 10:00 și 18:00.