Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
Home  /  Artǎ   /  Concursul Internațional de Artă Plastică „Martha Bibescu” 2023
concurs martha bibescu

Concursul Internațional de Artă Plastică „Martha Bibescu” 2023

Cea de-a patra ediție a Concursului Internațional de Artă Plastică „Martha Bibescu” se adresează tuturor artiștilor și va oferi premii în valoare de peste 10.000 de lei.

Concursul, organizat de Asociatia Pro Valores și Centrul Cultural Palatele Brâncovenești, în parteneriat cu Uniunea Artiștilor Plastici din România, se va desfășura exclusiv online, pe două categorii de vârstă, iar participanții vor putea trimite fotografiile lucrărilor (pictură, grafică, tehnici mixte, artă digitală) și documentele necesare înscrierii în perioada 3 aprilie – 15 mai 2023, pe adresa concursulmarthabibescu@gmail.com.

Întrecerea artistică are trei perioade de înscriere (3 – 16 aprilie 2023, 17 – 30 aprilie 2023 si 1 – 15 mai 2023). Amănunte despre conditiile de participare la acest concurs găsiți pe site-ul asociatiaprovalores.ro.

Lucrările premiate în urma jurizării realizate de pictorii Marius Barbone, Gheorghe Dican – vicepreședinți ai Uniunii Artiștilor Plastici din România, și Mircea Corcodel – vicepreședinte al Asociației Pictorilor Acuareliști, vor fi incluse în expoziția care va avea loc cu ocazia celei de-a XII-a ediții a festivalului Culturile Lumii. Evenimenul va avea loc în casa prințesei Martha Bibescu, la Palatul Mogoșoaia, iar vernisajul e programat pe 27 mai, la ora 13:00.