Gemäldegalerie din Berlin reunește în expoziție 90 de portrete, de la Botticelli la Lempicka

La Berlin, chipurile traversează secolele și intră în dialog. Gemäldegalerie prezintă expoziția „Portraits! Surprising Encounters from Botticelli to Lempicka”, o expoziție care reunește aproximativ 90 de capodopere ce explorează reprezentările sinelui și ale celorlalți.

Expoziția, deschisă până în 14 martie 2027, îi are în prim-plan pe Botticelli, Dürer, Rembrandt și Tamara de Lempicka într-o istorie a portretului construită mai degrabă în jurul conexiunilor decât al unei evoluții cronologice. Oferă o perspectivă nouă asupra unor opere care ne sunt probabil deja foarte familiare.

Conceptul se axează pe întâlnirile față în față. Portrete din diferite perioade, regiuni și culturi sunt prezentate în perechi, dezvăluind afinități pe care clasificările muzeale convenționale le lasă uneori în umbră. O poză, o piesă vestimentară sau direcția privirii devin punctul de plecare pentru o comparație.

Expoziția se bazează pe colecțiile Gemäldegalerie, îmbogățite cu împrumuturi de la instituții precum Alte Nationalgalerie, Neue Nationalgalerie, Muzeul Egiptean și Colecția de sculptură a muzeelor din Berlin. Curatoriată de Sven Jakstat și Stephan Kemperdick, cu sprijinul lui Marie-Luise Hugler, expoziția explorează în principal arta portretului din secolul al XV-lea până în secolul al XX-lea.

Afișul expoziției dă tonul: „Giuliano de’ Medici” de Sandro Botticelli (1445-1510), datat din 1478, apare alături de un „Portret” pictat de Tamara de Lempicka (1898-1980) în jurul anului 1931. Două epoci îndepărtate încadrează astfel abordarea expoziției de la Berlin. Reunirea lor îi invită pe spectatori să privească dincolo de diferențele de limbaj pictural și să revină la o întrebare comună: cum dorim să ne prezentăm în ochii celorlalți?

Această întrebare se regăsește în toate cele patru secțiuni ale expoziției. Prima secțiune analizează tradițiile care s-au dezvoltat la nord și la sud de Alpi în perioada Renașterii. Profilul strict preferat de Filippo Lippi este pus în contrast, în special, cu perspectiva de trei sferturi utilizată de Rogier van der Weyden. Cu toate acestea, naturalismul și idealizarea nu sunt abordări care se exclud reciproc: interacțiunea dintre ele a avut o influență de durată asupra picturii portretistice.

Un portret nu se limitează la a arăta un chip. El exprimă, de asemenea, o poziție. În secțiunea dedicată reprezentărilor elitei, îmbrăcămintea, pozițiile și chiar dimensiunile operelor dezvăluie ambițiile sociale ale celor portretizați.

Dialogul se concentrează pe manifestările de demnitate și autoritate, precum și pe mijloacele picturale care le fac vizibile. În spatele înfățișării individului se conturează o întreagă ordine socială. Expoziția invită vizitatorii să analizeze aceste coduri fără a reduce operele la simple documente istorice.

Pentru a oferi un context privind valoarea potențială a operelor expuse, conform datelor furnizate de Artprice by Artmarket, recordul de licitație pentru o operă a lui Anthonis Mor (1512/19-1575/77) este deținut de „Portretul lui Jacopo da Trezzo” (c. 1514-1589), care s-a vândut cu 2.533.354 de dolari, inclusiv comisioanele, în 4 decembrie 2019, la Sotheby’s Londra.