Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
curatorial.ro  /  Artǎ   /  Concursul Internațional de Arte Plastice „Ștefan Popescu”
Ștefan popescu, Înserare peste chioggia, 1924, colecție privată

Concursul Internațional de Arte Plastice „Ștefan Popescu”

Prima ediție a Concursului Internațional de Arte Plastice „Ștefan Popescu” va avea loc online, pe trei categorii de vârstă, iar participanții vor putea trimite fotografii ale lucrărilor (pictură, grafică, tehnici mixte) și documentele necesare înscrierii, în perioada 10 martie – 15 mai 2023.

Competiția are loc cu ocazia împlinirii a 75 de ani de la moartea pictorului buzoian, artist devenit membru al Academiei Române.

Întrecerea artistică are trei perioade de înscriere: 10 – 31 martie, 1 – 30 aprilie si 1 – 15 mai. Amănunte despre conditiile de participare la acest concurs sunt disponibile pe ovalsart.ro.

Concurenții vor putea trimite lucrări inspirate de următoarele teme în care a excelat maestrul omagiat: natură statică, peisaj, nud, flori și portret.

Creațiile vor fi premiate de un juriu alcătuit din artiștii Gheorghe Dican – vicepreședinte al Uniunii Artiștilor Plastici din România, Liviu Nedelcu – membru al Comitetului Director al Uniunii Artiștilor Plastici, și Valeriu Șușnea – președinte al Filialei Buzău a Uniunii Artiștilor Plastici, vor putea fi văzute în cadrul a trei expoziții itinerante.

Premiile au valoarea de peste 10.000 lei.

Ștefan Popescu, decorat cu „Coroana României” și Legiunea de onoare

Ștefan Popescu (1872-1948) s-a născut în satul Fințești, comuna Năeni din județul Buzău. Înncepând cu 1893, a locuit în Munchen, unde, timp de trei ani, a studiat arta la Akademia der Bildenten Kunste la clasa profesorului Nikolaos Gyzis. În 1900, a plecat la Paris, unde a aprofundat noțiuni despre artă. Pe 3 decembrie 1901, împreună cu pictorul și academicianul român Gheorghe Pătrașcu, a format o comunitate a pictorilor români aflați la Paris, numită „Tinerimea artistică”. Câteva luni mai târziu, s-a întors la București, unde a debutat cu o expoziție de grup la Ateneul Român.

În 1904, după mulți ani petrecuți la Paris, alături de oameni cunoscuți din lumea artei, printre care și Constantin Brâncuși, Ștefan Popescu a organizat în capitala Franței prima expoziție personală. Ulterior, a ajuns să aibă expoziții la  Berlin, alături de Claude Monet și Edgar Degas. Tot în 1904, a participat la Expoziția Internațională Muncher Secession, unde a fost premiat cu medalia de aur.

Ștefan Popescu s-a întors la Paris în 1905 și a devenit membru al grupului „Cercle des etudiants roumains” din care mai făceau parte Constantin Brâncuși, George Enescu, Traian Vuia, Aurel Vlaicu, Henri Coandă, Ion Pillat. El a participat la trei ediții ale Bienalei de la Veneția. În 1923, pentru activitatea sa culturală, statul român i-a acordat însemnele Ordinului Coroana României, în grad de Comandor. Doi ani mai târziu, Franța l-a decorat cu Legiunea de onoare în grad de Cavaler. În 1935, artistul a fost ales membru de onoare al Academiei Române.

Lucrările lui Ștefan Popescu se află în Colecția Casei Regale a României, la muzeul Peleș și în alte muzee din țară. De asemenea, sunt expuse în muzee din Franța, Germania, Austria, Algeria, Italia, Maroc și Tunisia.

Anul trecut, a zecea ediția Art Safari i-a adus de asemenea un omagiu, în palatul Dacia-România fiind organizată o expoziție cu lucrări Ștefan Popescu împrumutate din diverse colecții și de la instituții, precum Complexul Muzeal Arad, Muzeul de Arta Populară Dr. Nicolae Minovici, Muzeul Național de Artă al României, Muzeul de Artă Brașov, Muzeul de Artă Craiova.