Cornelia Gherlan, la galeria Simeza
Artista Cornelia Gherlan expune la galeria Simeza din București lucrări de grafică și pictură sub titlul „înCHIPuiri”. Vernisajul este programat pentru 19 septembrie, la ora 19:00, iar expoziția poate fi vizitată până la finalul lunii.
„Originalitatea artistei constă în faptul că, pornind de la idei compoziționale similare în ambele medii în care se exprimă, ajunge la lucrări distincte, corespunzătoare fiecărui mediu, iar acestea, dincolo de a fi diferite, sunt mai degrabă convergente decât complementare. Nu avem de-a face nici cu desene colorate, nici cu picturi «desenate».
Reținem faptul că ambivalența instaurată prin interferența tehnicilor este cultivată și la nivelul raporturilor dintre abstract și figurativ. Cele două componente coexistă în toate lucrările, indiferent dacă este vorba despre grafică sau pictură, în acest din urmă mediu prevalând totuși latura abstractă. Grafica este mult mai legată de un anumit concret. De altfel, pentru că adeseori artista operează cu colajul, unele lucrări au puternice valențe realiste Desenul, aplicat ulterior, peste «fonduri» colate revelează grafismul altora.
Conchidem că date fiind împrumuturile, citatele vizuale și referințele culturale, acest segment al muncii artistice întreprinse de Cornelia Gherlan pot fi încadrate în ceea ce literatura de specialitate denumește Appropriation Art. La nivel tematic, seria de chipuri realizată presupune formularea unor interogații privind memoria, imaginația sau reveria, toate acestea tratate în cheie onirică”, spune Mihai Plămădeală, critic de artă.