Cubismul – Istorie, caracteristici și artiști 

Cubismul a marcat începutul artei moderne sub influența unor artiști vizionari, Pablo Picasso și Georges Braque. La începutul secolului al XX-lea, câțiva artiști tineri au revoluționat lumea artei. Au îndrăznit să răstoarne regulile intangibile ale perspectivei și, astfel, au inventat Cubismul.

Despre Cubism

Îți dorești mai multe informații despre cubism – ce este cubismul, care sunt fazele sale și care sunt caracteristicile principale ale acestei mișcări revoluționare?  Continuă să citești acest articol!

Ce este Cubismul

Datorită modului în care a influențat pictura, sculpura, desenul, literatura și arhitectura, despre cubism se poate spune că este cea mai radicală mișcare artistică din prima jumătate a secolului XX. Termenul pentru denumirea sa nu a fost dat de artiștii care l-au inițiat, ci de Louis Vauxcelles, un critic de artă care, analizând lucrări ale lui Braque și Picasso, a remarcat că aceștia reduc toate motivele la forme geometrice, cuburi.

Perioada Cubismului – Fazele sale

În Cubism, se poate vorbi despre trei faze:

• Precubismul lui Cezanne: 1907-1910. În lucrările sale, Cezanne a experimentat cu perspective multiple, privind obiectele din diferite unghiuri și reconstruindu-le în moduri care nu se supuneau unei singure perspective. Acest lucru a permis observatorilor să vadă mai multe laturi ale unui obiect simultan, o tehnică pe care Picasso și Braque au adoptat-o și dezvoltat-o în cubism;
• Cubismul analitic: 1908 – 1912. Prezintă un aspect mult mai serios si sever  decât cubismul sintetic care îi urmează. Culorile sunt puțin prezente, predominând tonurile de negru, gri și ocru;
• Cubismul sintetic: 1912 – 1914. Îi sunt caracteristice formele simple, rafinate și culorile strălucitoare. Colajul a fost o tehnică foarte populară folosită de artiști în această perioadă.

Caracteristicile Cubismului

Caracteristica principală a cubismului constă în adoptarea formelor geometrice. Cubiștii au folosit forme geometrice pentru a-și descompune și a-și recompune subiectele. Astfel, formele naturale au fost înlocuite cu forme geometrice simplificate. De astfel, această abordare răspunde celor spuse de Cezanne: „tratează natura prin cilindru, sferă și con”. Cezanne, apoi Picasso și Braque, s-au inspirat în mare măsură din arta africană primitivă și alte arte non-europene, puțin cunoscute la acea vreme, ceea ce explică formele nerealiste.

Alte aspecte ale cubismului în pictură:

• obiectul sau figura umană sunt reprezentate din unghiuri și perspective diferite care nu există și nu ar putea fi posibile în lumea reală, în diferite puncte ale spațiului, în același timp, într-o singură imagine;
• în cubism se folosește vopsea în ulei, combinată uneori cu materiale reciclate sau naturale;
• lucrările conțin adesea caractere tipărite, litere, hârtie lipită etc.

La rândul său, sculptura cubistă se caracterizează prin următoarele aspecte:

• puternică geometrizare a formelor;
• fragmentarea volumelor;
• reprezentarea simultană a mai multor puncte de vedere.

În arhitectură, caracteristicile comune ale clădirilor cubiste au fost transparența, ambiguitatea spațială, fațetarea formelor și multiplicitatea. Clădirile sunt distincte prin linii clare și ascuțite, în timp ce ferestrele sunt cubice sau dreptunghiulare și nu neapărat aliniate între ele.

Cubismul în pictură

Inițial, cubismul a fost inspirat din opera lui Cezanne, care a transformat viziunea în volumetrie concretă. Prin crearea mișcării cubiste, Braque și Picasso au anulat perspectiva, un principiu fundamental al picturii încă din Renaștere. Astfel, cubismul permite privitorului să perceapă o imagine din multiple unghiuri în același timp, fără nevoia de a se mișca fizic.

De asemenea, Cubismul a fost o perioadă de exotism și fascinație față de alte continente, precum Asia, India și Africa. Aspectul geometric al formelor cubiste a fost foarte mult inspirat de sculpturile africane.

Cubismul în sculptură

Începând cu 1912, mai mulți sculptori s-au inspirat din cubism. Între aceștia: Alexander Porfiryevich Archipenko, Henri Laurens, Jacques Lipchitz, Louis Marcoussis, Jean Metzinger, Gustave Miklos, Joseph Csaky, Jean Lambert-Rucki, Alexandre Noll, Jan & Joel Martel s-au inspirat din teoriile cubiste. Diversitatea stilurilor din lucrările artiștilor a determinat bogăția sculpturii cubiste, a cărei producție s-a extins până în 1955.

Subiectele care atrag cel mai mult atenția sunt femeile si corpul uman, in general – reprezentări geometrice ale trunchiului și corpurilor goale. Multe realizate din materiale mai rare, precum cuprul oxidat sau lemnul exotic.

Cubismul în desen

Despre desen în cubism se poate spune că este caracterizat printr-o puternică geometrizare a formelor, iar subiectele sunt împărțite în forme geometrice simple: cuburi, sfere, cilindri. În desenele cubiste predomină contururile puternice și definite, astfel subliniindu-se structura geometrică a subiectelor. De asemenea, formele sunt stilizate, simplificate și prezentate din mai multe puncte de vedere simultan.

Cubismul în arhitectură

Începând cu 1912, cubismul a influențat și arhitectura, arhitecții care au îmbrățișat această mișcare, împrumutând foarte mult din arta cubistă în ceea ce privește formele geometrice și formele. Le Corbusier a fost arhitectul pionier al cubismului, trăsături și caracteristici ale acestei mișcări fiind vizibile în mai multe dintre proiectele sale – de exemplu, Clădirea Adunării din Chandigarh, India, și capela Notre Dame du Haut în Ronchamp, Franța.

Cubismul în literatură

Cubismul a influențat și poezia. Unii dintre poeții vremii au experimentat cu perspective multiple, imagini fragmentate și sintaxă dezarticulată, oglindind estetica picturilor cubiste. De exemplu, Guillaume Apollinaire, o figură proeminentă a mișcării cubiste, a folosit în poemele sale imagini vii, dezarticulate pentru a evoca un sentiment de perspective multiple, la fel ca un tablou cubist.

Pe de altă parte, cubismul a găsit teren fertil și în proză. Scriitori, precum Gertrude Stein, s-au desprins de povestirea liniară, prezentând în schimb mai multe puncte de vedere, adesea conflictuale, în cadrul unei singure lucrări.

Artiști cubiști celebri

Pictorul Pablo Picasso este unul dintre cei mai cunoscuți și revoluționari artiști ai secolului său. A influențat foarte mult mișcarea artistică cubistă prin dorința sa de a crea o  relație  între  spațiul tridimensional al realității și spațiul bidimensional. O relație pe care a reușit să o creeze prin  figuri geometrice fragmentate, reprezentând mai multe puncte de vedere în același timp.

Pictorul Georges Braque, în ciuda diversității mișcării din lucrările sale (impresionism, fauvism, colaj, desene), a păstrat mereu și elemente de cubism. Braque a folosit tehnici cubiste într-o serie de picturi de peisaj, în 1908, redând copacii și munții sub forme de cuburi și piramide umbrite, asemănătoare formelor arhitecturale.

John Gray s-a mutat la Paris în anul 1906, context în care s-a împrietenit cu Matisse, Braque, Leger și Picasso. Acesta a făcut o trecere de la desenele satirice pentru care era cunoscut, la un stil personal cubist, punând accent pe importanța matematicii în pictură.

Sculptorul Alexander Porfiryevich Archipenko a expus la primele manifestări publice ale cubismului de la Paris, fiind primul, după Pablo Picasso, care a folosit stilul cubist în trei dimensiuni. Acesta s-a îndepărtat de sculptura neoclasică a timpului său, folosind planuri fațetate și spațiu negativ pentru a crea un nou mod de a privi figura umană, arătând simultan o serie de vederi ale subiectului.

Arhitectul Charles-Edouard Jeanneret, cunoscut sub numele de Le Corbusier, a proiectat o serie de case private, în principal în și în jurul Parisului, care au exemplificat preocuparea sa pentru formele geometrice și imersiunea în raționalismul industrial, tehnicile și materialele moderne de construcție și estetica mașinilor.

Artiști cubiști români

În general, artiștii români au fost mai puțin asociați cu cubismul decât cu alte mișcări artistice, cum ar fi realismul sau impresionismul, care au avut o influență mai puternică în România.

Corneliu Michăilescu a fost primul pictor român care a îmbrăţişat cubismul şi a expus lucrări cubiste. Deși a petrecut mult timp studiind în Italia, abordarea lui Michăilescu asupra cubismului este profund personală și se apropie mai mult de versiunea franceză a acestui stil. Operele sale explorează propriile interogații legate de relația dintre spațiu și timp, precum și modul în care obiectele se configurează în lume.

Pe de altă parte, Max Herman Maxy a fost un artist polivalent, activând ca pictor, profesor de artă și scenograf. El este recunoscut pentru creațiile sale în pictura figurativă cubistă și semi-abstractă, precum și pentru contribuțiile sale în scenografie. În 1939, a început să lucreze pentru teatrul evreiesc din București, devenind directorul acestuia în 1941, într-o perioadă marcată de schimbări semnificative în viața sa și a comunității evreiești.

Marcel Iancu este un artist recunoscut pentru contribuțiile sale în pictură și arhitectură. Picturile sale, răspândite pe tot globul, reflectă influențe variate, de la cubism și expresionism până la orientalism. În paralel, cariera sa de arhitect modernist a fost extrem de prolifică, proiectând peste 40 de clădiri în doar 15 ani, sub influența curentelor cubiste, constructiviste și a ideilor lui Le Corbusier

Un alt artist care a fost influențat de cubism, deși nu este atât de cunoscut pentru această direcție, este Spiru Chintilă. El a fost reprezentant al cubismului și realismului socialist în România

Cele mai cunoscute lucrări din Cubism

Cele mai cunoscute lucrări cubiste includ și selecția de mai jos, reprezentativă pentru creațiile acestei perioade:

Domnișoarele din Avignon – Pablo Picasso, 1907

Descoperirea mișcării cubiste a început cu controversata pictură a lui Pablo Picasso „Les Demoiselles d’Avignon”. Lucrarea a provocat un scandal atunci când a fost expusă, deoarece înfățișa femei nud într-un mod inedit. Aceste femei sunt unghiulare și nefeminine. Cu această lucrare, Picasso și-a propus să se impună ca unul dintre marii pictori ai timpului său și și-a atins acest obiectiv.

Casele de la l’Estaque – Georges Braque

Aceasta este considerată una dintre primele lucrări cubiste, în care Braque a descompus peisajul în forme geometrice, influențat de lucrările lui Paul Cezanne. Braque a abandonat perspectiva convențională în favoarea prezentării simultane a multiplelor puncte de vedere, o abordare definitorie pentru cubism. Paleta sa de culori este subtilă, dominată de tonuri de pământ, care sugerează o conexiune cu natura. Prin juxtapunerea suprafețelor umbrite, Braque reușește să confere o anumită profunzime, chiar și în contextul aplatizării spațiului, o trăsătură frecvent asociată cu lucrările cubiste.

Femeia care merge – Alexander Archipenko

„Femeia care merge” este o expresie a abordării lui Archipenko asupra formei și spațiului, caracterizată printr-o simplificare stilistică și prin descompunerea corpului uman în forme geometrice. În această sculptură, Archipenko utilizează volumul și spațiul negativ pentru a crea o dinamică și o mișcare care par să prindă viață, deși formele sunt abstractizate. Sculptura înfățișează figura unei femei în mișcare, capturând esența pașilor săi prin contururi și blocuri de formă ce se intersectează și se suprapun.

Calul – Raymond Duchamp-Villon

Alexander Archipenko este unul dintre sculptorii care au răsturnat reprezentarea convențională a formei pentru a sugera în schimb forțele sale interioare. Pentru această lucrare a asociat aceste forțe cu energia mașinii. Fuziunea dintre cal, simbol tradițional al puterii, și mașina care îl înlocuia reflectă conștientizarea emergentă a noii ere tehnologice.

Clădirea Adunării din Chandigarh, India – Le Corbusier

Aceasta este una dintre capodoperele arhitecturii moderne și un component cheie al complexului Capitolului din acest oraș. Face parte din planul lui Le Corbusier pentru Chandigarh, care a fost conceput ca un simbol al modernizării și independenței Indiei post-coloniale. Designul clădirii reflectă principiile lui Le Corbusier despre arhitectura ca „o mașină de locuit” și promovează o integrare armonioasă între funcționalitate și estetică.

În concluzie, abordarea cubismului implică o receptivitate față de interpretarea unică a realității, așa cum este ea văzută de artiștii cubiști. Scopul nu este de a copia realitatea, ci de a o reinventa prin analiza formelor și a structurii interne a obiectelor. Prin urmare, o lucrare cubistă nu poate fi înțeleasă printr-o simplă privire. Aceasta se dezvăluie treptat, pe măsură ce privitorul descifrează complexitatea ei.

Fotografie principală: „Les Demoiselles d’Avignon” (1907), de Pablo Picasso