Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
curatorial  /  Artǎ   /  Dan Măciucă, Robert Șimon și Zoltán Béla, la Galeria Paris 17
zoltán béla, diptic (glimpse și hic et nune)

Dan Măciucă, Robert Șimon și Zoltán Béla, la Galeria Paris 17

Dan Măciucă, Robert Șimon și Zoltán Béla sunt protagoniștii expoziției „Renaissance”, deschisă în 5 mai la Galeria Paris 17 din București, unde poate fi vizitată până la 5 iunie, de marți până sâmbătă, de la ora 13:00 la ora 19:00.

Expoziția de grup „Renaissance” – prima găzduită de galerie – reunește lucrările a trei artiști contemporani reprezentanți ai școlii de artă de la Cluj.

Dan Măciucă este o figură importantă a noii generații de artiști clujeni, iar ca artist se remarcă în pictură printr-o abordare gestuală puternică, abstractă de regulă, dar cu tendințe figurative în ultimii ani. Cu un bogat palmares artistic internațional, Dan Măciucă este, printre altele, și lector universitar doctor la secția pictură a Universității de Artă și Design (UAD) din Cluj-Napoca.

dan măciucă, luxury salon

Dan Măciucă, „Luxury Salon”

Robert Șimon este un artist cu un traseu atipic, câștigător al unui premiu Emmy pentru efectele speciale realizate pentru serialul „Game of Thrones”. S-a reîntors la pictură și grafică pe suport clasic după mulți ani de experiență în arta digitală, iar în prezent trăiește și lucrează la Sibiu.

Zoltán Béla este un artist cu reputație internațională, stabilit la București, unde trăiește și lucrează. Se remarcă printr-o abordare în spiritul antitezei. Artistul provoacă adeseori privirea prin imagini care chestionează fragilitatea relației dintre realitate și ficțiune, materialitate și inefabil, prezență și absență.

Expoziția vorbește despre întoarcerea la pictură, la textură, la aparenta imperfecțiune a gestului și la tema naturii. Este un raport de echilibru între două lumi: cea digitală și imaterială, și cea reală, tangibilă și încărcată de prezență. Într-o epocă în care imaginea riscă să devină doar simulare, „Renaissance” invita privitorul sa redescopere frumusețea și puterea artei în realitatea imediată.

Fotografie principală: Zoltán Béla, „Diptic (Glimpse și Hic et nune)”

nl image

Descoperă arta alături de noi – abonează-te acum!

Artă, artiști, frumusețe și istorii inedite..
Abonează-te la newsletter pentru o selecție curatoriată de povești din lumea artei și a frumuseții care ne înconjoară.

Nu trimitem spam! Citește politica noastră de confidențialitate pentru mai multe informații.